Dintre cele trei municipii şi două oraşe teleormănene, pentru Primăria Videle liberalii teleormăneni au părut siguri că au candidatul potrivit încă dinainte să pună la cale derularea sondajelor de opinie interne. Pentru clasa politică teleormăneană, Lucian Militaru nu este nici pe departe un anonim. Cu trei mandate consecutive de primar, până la localele din anul 2012, când surpriza PSD, Nicolae Bădănoiu, i-a încheiat şederea în fruntea administraţiei locale de la Videle, democrat-liberalul s-a ales cu un mandat de deputat în Parlamentul României, după alegerile generale din toamna anului 2012. După aproape un mandat petrecut în Camera Deputaţilor, spre finalul anului trecut, acesta era hotărât să revină în politica locală, obiectivul său fiind câştigarea unui nou mandat în fruntea administraţiei locale de la Videle. În acest sens, candidatura sa în sondajul intern al PNL a fost, mai degrabă, o procedură, iar prezenţa democrat-liberalului pe buletinul de vot la scrutinul pentru locale, aproape o certitudine.
“Vreau să fie foarte clar un lucru: voi candida la Primăria Videle, indiferent de rezultatul sondajului. PNL este un partid democratic şi oricare dintre colegii mei a fost liber să se înscrie în cursa internă, însă eu spun foarte clar că voi candida la Primărie, indiferent de ce va spune sondajul partidului”, susţinea la începutul lunii decembrie a anului trecut deputatul Lucian Militaru.
Uite candidatura, nu e candidatura
Deşi sondajul intern l-a dat drept varianta cu cele mai multe şanse de reuşită în cursa electorală, cu aproape trei luni înaintea alegerilor locale, Lucian Militaru joacă alba neagra cu candidatura pentru Primăria Videle. Astfel, acesta a preferat să renunţe la vehemenţa cu care susţinea că nimic nu-l poate determina să renunţe la ideea unui nou mandat de primar şi, se pare, ca un adevăreat moşier şi fără să-şi fi consultat colegii de partid, a decis să-l susţină pe tânărul Adrian Carabet în cursa electorală.
Desigur, decizia deputatului Militaru de a renunţa la candidatura deja validată de CJEX i-a suprins pe mulţi dintre colegii săi liberali. Pentru unii însă, retragerea acestuia nu este nici pe departe un element-surpriză, în condiţiile în care, în unele cercuri liberale, încă dinaintea derulării sondajului intern din organizaţia de la Videle, se discuta varianta ca Lucian Militaru să renunţe la candidatură în favoarea unuia dintre apropiaţii săi.
Aşa cum era de aşteptat, decizia deputatului PNL de a-şi retrage candidatura n-a fost privită cu ochi buni nici în organizaţia judeţeană a liberalilor şi nici în organizaţia de la Videle, unde mai mulţi reprezentanţi ai PNL au ameninţat că vor pleca din partid.
După numeroase discuţii în contradictoriu, surse din rândul liberalilor susţin că, în organizaţia de la Videle, în perioada 12-20 martie, va fi derulat un nou sondaj intern. Referitor la rolul acestuia, se pare că, în cazul în care deputatul Lucian Militaru va câştiga sondajul, acesta va reveni asupra deciziei, iar candidatura sa va rămâne bătută în cuie.
Cine ţine seama de sondajele interne?
În principiu, în tabăra liberală, sondajele interne derulate atât în organizaţiile locale de la nivelul municipiilor şi oraşelor, cât şi la nivelul localităţilor rurale din judeţ, au fost cele care au dat candidaţii PNL pentru scrutinul de pe 5 iunie şi, totodată, preşedinţii organizaţiilor în marele PNL. Desigur, dincolo de municipiul reşedinţă de judeţ, unde BPN al PNL a trebuit să valideze candidatura liberalului Florin Titirişcă, au mai existat cazuri în care sondajul intern a părut unul de formă, iar candidatul liberal pentru locale a fost decis pe baza unor alte considerente. Iar dintre ele pare să fie cazul din organizaţia liberală de la Roşiori de Vede, unde, democrat-liberalul Daniel Fierăscu a fost preferat liberalului Constantin Berechet, deşi acesta fusese dat câştigător de sondajul derulat de liberalii de la nivel de judeţ. Motivul desemnării democrat-liberalului drept candidatul PNL a fost acela că organizaţia locală nu-l agreează pe Constantin Berechet, în timp ce Daniel Fierăscu este văzut de către colegii săi cu mai multe şanse de reuşită, mai ales în contextul în care acesta a mai fost primar al municipiului timp de două mandate. Referitor la sondajul de la Roşiorii de Vede, Daniel Fierăscu a precizat că preferă să nu-l comenteze, din moment ce nu a fost nici iniţiativa sa şi nici a organizaţiei pe care o conduce.
De altfel, nici la Videle sondajul nu pare să fi fost luat în seamă, din moment ce Adrian Carabet, care nici măcar n-a figurat printre candidaţii liberali, e pe punctul de a se trezi drept contracandidatul actualului edil, Nicolae Bădănoiu. (Violeta Mocanu)
ai uitat sa adaugi cei 50 de mii de euro luati de la Carabet pentru candidatura ,cel putin asa se aude prin targ.
Este mai atractiva Primaria Videle acum cand nu are datorii.
Inca un tun de 200 mild. si s-a aranjat !
Militaru nu are ce cauta sa candideze la Primaria Videle. Acest om care a facut parte din nomenclatura comunista pana in dec. 1989 trebuie sa dispara din viata politica . Numai asa vom putea merge inainte!