Carmen Dumitrescu
Data de 8 martie a reprezentat pentru principalele partide politice din Teleorman un prilej de a-şi îndrepta atenţia către reprezentantele sexului frumos, dorind să demonstreze că nu au uitat cât de importante sunt femeile pentru ei, mai ales într-un an electoral. De aceea, acţiunile dedicate Zilei Femeii au început de vineri, 7 martie, când PDL Alexandria a dat startul mobilizărilor la împărţirea de flori şi urări de bine alexăndrencelor. Astfel, Florin Titirişcă, liderul Organizaţiei Municipale Alexandria a PDL, împreună cu echipa sa au ieşit, vineri, începând cu orele 14.00 pe centrul Alexandriei şi au oferit tuturor doamnelor şi domnişoarelor pe care le-au întâlnit câte un fir de garoafă şi o urare de bine. Reacţiile au fost, în general, pozitive şi mai multe doamne întâlnite au ţinut să şi discute, cu acest prilej, o parte dintre problemele pe care le consideră semnificative pentru mersul administraţiei publice locale.
Sâmbătă, deşi vremea nu a fost foarte prietenoasă, au fost organizate acţiuni de tip festiv şi de către celelalte două mari partide, PSD şi PNL Alexandria. Încă de la primele ore ale dimineţii, un număr de aproximativ 20 de tineri social-democraţi au instalat un cort în zona fântânii arteziene din Alexandria, loc unde au scris diplome pentru toate doamnele şi domnişoarele care au trecut prin zonă în intervalul dedicat acţiunii. De asemenea, femeile au primit din partea tinerilor social-democraţi şi câte un buchet de flori iar, la final, liderul Organizaţiei Municipale a TSD, Ionuţ Neacşu, a declarat că acordarea respectivelor diplome a reprezentat, încă de anul trecut, o idee extrem de apreciată de către alexăndrence, care au nevoie să li se aducă aminte, prin intermediul unei diplome speciale, cât de importante sunt ele în fiecare zi din an.
Şi membrii PP-DD Teleorman au dorit să-şi arate preţuirea faţă de doamne şi domnişoare, astfel că tot în cursul zilei de sâmbătă, Liviu Neagu, însoţit de echipa sa au oferit flori celor pe care le-au întâlnit pe centrul oraşului în intervalul dedicat acţiunii festive. Candidatul PP-DD la europarlamentare a ţinut, cu acest prilej, să le ureze alexăndrencelor toată fericirea pe care o merită şi le-a transmis celor cărora le-a oferit flori să-şi păstreze în continuare speranţa într-un viitor mai bun.
Nici PNL Alexandria nu a uitat de Ziua Femeii şi, în dimineaţa zilei de 8 martie, o parte dintre membrii organizaţiei s-au mobilizat, în ciuda vremii ploioase şi au ieşit pe centrul oraşului, pentru a împărţi flori doamnelor şi domnişoarelor. Reacţia femeilor a fost la fel de bună şi la primirea florilor liberale, multe dintre ele folosind prilejul pentru a discuta despre probleme care le preocupă legate de ultimele evenimente politice pe plan local sau de speţe concrete din sfera administraţiei publice. Acest demers al partidelor politice a fost extrem de apreciat de către reprezentantele sexului frumos, mai cu seamă că toate păreau să fi uitat că ne aflăm într-un an electoral, care poate determina mobilizarea forţelor politice în sensul marcării zilelor mai speciale din an.