Politic

DD Mobilul a ajuns în Teleorman – Dan Diaconescu: “Noi jucăm mereu la mai mare şi sperăm ca la nivel naţional să atingem cota de un milion şi jumătate de voturi”

DSCF1011Carmen Dumitrescu

Sâmbătă a fost un prilej de entuziasm pentru susţinătorii PP-DD din Teleorman, care s-au bucurat e prezenţa DD Mobilului şi a lui Dan Diaconescu printre ei. DD-Mobilul a ajuns în aproape toate oraşele judeţului, exceptând Zimnicea şi în multe localităţi de tranzit între aceste oraşe. La Alexandria, Dan Diaconescu s-a întâlnit cu susţinătorii partidului în apropierea parcului central şi le-a vorbit oamenilor, înclusiv celor aflaţi la ferestrele blocurilor din apropiere, despre oferta electorală a PP-DD. Alături de Dan Diaconescu s-a aflat candidatul PP-DD la alegerile europarlamentare, Liviu Neagu, care s-a bucurat să vadă că echipa pe care a format-o în judeţ a rămas în continuare alături de el: “Stiţi foarte bine că am fost judeţul care a dat 7 viceprimari, primari, consilieri şi am convingerea că Teleormanul va avea cu siguranţă şi un europarlamentar al PP-DD pe 25 mai. Vin în faţa dumneavostră să vă cer atitudine şi curaj. Este prima dată când Dan Diaconescu va candida la Alexandria, este prima oară în istorie când Alexandria va fi reprezentată în Parlamentul European de Liviu Neagu. E foarte important ca şi ceilalţi alexăndreni, fie că simpatizează cu PSD, PNL, PDL sau PMP să vină la vot pe 25 mai, să pună ştampila pe buletinul de vot şi să trimită un teleormănean adevărat în Parlamentul European. Va fi o mândrie pentru alexăndreni să aibă un alexăndrean în Parlamentul European. Ştiţi foarte bine cât am muncit, am ajuns în toată ţara şi ne vom continua drumul la Satul Mare. Vă mulţumesc pentru ce-aţi făcut în 2012. Vă promit că având ajutorul dumneavoastră, din 25 mai vă voi reprezenta cu mândrie la Bruxelles. Drumul către Parlamentul European trece prin Alexandria”.

Alături de Dan Diaconescu şi Liviu Neagu, la Teleorman s-a aflat şi preşedintele PP-DD, Simona Man, care s-a declarat foarte mulţumită de tonusul organizaţiei judeţene a PP-DD din Teleorman: “Mă bucur să regăsesc la Alexandria aceeaşi echipă unită a PP-DD, care promite foarte mult şi demonstrează mereu că este alături de PP-DD, Dan Diaconescu şi Liviu Neagu, cel care va reprezenta judeţul Teleorman în Parlamentul European. Cred că este cel mai de seamă candidat al judeţului la aceste alegeri. Vă cer să aveţi încredere în continuare în PP-DD, Dan Diaconescu şi Liviu Neagu şi pe 25 mai să ieşiţi la vot, dar nu oricum. Să vă luaţi şi rudele, şi vecinii, şi prietenii şi să votaţi PP-DD cu suflet de român!”

Din punctul de vedere al lui Dan Diaconescu, se pare că la alegerile europarlamentare din 25 mai, acesta se aşteaptă să obţină un scor dublu faţă de cel obţinut la parlamentarele din 2012: “Cred că vom obţine un număr de voturi mult mai mare decât cel din decembrie 2012. PP-DD a tot crescut în preferinţele românilor. Noi jucăm mereu la mai mare, la dublu, şi sperăm ca la nivel naţional să atingem cota de un milion şi jumătate de voturi. Eu aş vrea ca toţi românii să iasă la vot şi să voteze schimbarea. Asta asigură poziţia de lider şi dezintegrarea partidelor ciocoieşti. Eu cred că în 2016, PSD nu va mai face pragul parlamentar dacă PP-DD va câştiga un scor bun la europarlamentare. Ştiţi bine că nu mă înşel niciodată”.

DSCF1012DSCF1029DSCF1038DSCF1042

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.