Politic

Dănuț Cristescu, senator PSD de Teleorman: “Scăderea TVA pentru lemnele de foc la 5% este una dintre soluții pentru sprijinirea a milioane de români”

Senatorii au dezbătut miercuri, în plen, proiectul de lege inițiat de Partidul Social Democrat, care prevede reducerea TVA pentru lemnele de foc la 5%, de la 19%, după ce, săptămâna trecută, Comisia de Buget finanțe a Senatului a adoptat raportul de admitere pentru inițiativa legislativă.

Senatorul PSD de Teleorman, Dănuț Cristescu a vorbit în fața colegilor senatori despre importanța adoptării acestei legi: “Avem în dezbatere o inițiativă depusă de parlamentari ai PSD, care propune reducerea TVA de la 19% la 5% pentru livrările de lemn, folosit ca lemn de foc pentru populație.  În România, conform Institutului Național de Statistică, lemnul de foc este principala sursă de încălzire a românilor. Numărul gospodăriilor care utilizează lemn de foc ca mijloc de încălzire este de 3,5 milioane. În mediul rural, numărul gospodăriilor care utilizează lemnul de foc reprezintă peste 85% din totalul locuințelor (…) Vă rog să vă gândiți la pensionari, vă rog să vă gândiți la cei peste 1,5 milioane de cetățeni care au salariul minim pe economie, vă rog să vă gândiți la cetățenii care trăiesc în mediul rural, singura sursă de încălzire a lor fiind lemnul de foc, iar în acest moment tona de lemne a ajuns la 600-650 lei, și prețul urcă. De aceea, stimați colegi, vă rog să votați această inițiativă legislativă”.

Totodată, acesta consideră că “scăderea TVA pentru lemnele de foc la 5% este una dintre soluții pentru sprijinirea a milioane de români”.

De asemenea, senatorul Cristescu declară că termenul de intrare în vigoare a legii a fost stabilit la 1 noiembrie 2021, în urma unui amendament al senatorului Radu Oprea și adoptat în Comisia de Buget finanțe a Senatului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.