Politic

Dănuț Cristescu: „Ce se întâmplă la PMP cred că se numește Circul Globus”

Venirea unui reprezentant de la centru la conducerea PMP Teleorman, unul cu niște scheleți în dulap și cu Teodor Nițulecu în spate, în condițiile în care membrii din județ ai partidului, alții decât Constantin Berechet și Doinița Dobre, nu au fost nici informați despre planurile pe care le are Bucureștiul cu organizația din Teleorman, dar nici consultați în vreun fel, a agitat oarecum scena politică. Despre mutarea din PMP, dar și despre reapariția lui Teodor Nițulecu în prim-planul politicii teleormănene, a vorbit președintele Consiliului Județean și președintele Tineretului Social Democrat Teleorman, Dănuț Cristescu, unul dintre cei mai vocali politicieni din județ în ultima perioadă.

„Nu mă interesează în mod special ce fac celelalte partide politice, însă pentru sănătatea politică din județul Teleorman, ar fi normal ca cetățenii să aibă posibilitatea să aleagă niște oameni corecți, cinstiți și integri. Ceea ce s-a întâmplat, și am văzut și eu la PMP, cred că se numește Circul Globus. Pe de altă parte, vorbim despre fantomele trecutului, din punctul meu de vedere, și dacă nu suntem atenți, există posibilitatea ca dimineața, la ceai, să rămânem fără zahăr. Și cred că atât noi, Partidul Social Democrat, cât și alte partide, trebuie să luăm atitudine cu privire la derapajele, din punctul meu de vedere, ale unor anumite personaje care vor să intre pe ușa din dos la anumite partide politice. Eu credeam că sunt persoane care au fost pensionate politic prin votul cetățenilor, însă văd că reîncearcă să intre și să găsească porți deschise, că tot am văzut această sintagmă, la alte partide, și să mai și spună că deține conducerea câtorva partide foarte mici din județ. Cred că cel mai bun barometru este votul cetățenilor și dacă vorbim de PMP care, în 2016, a intrat în Consiliul Județean având un vot de peste 5%, cu doi consilieri județeni, acum s-a legitimat politic la un 4,4%, la ultimele alegeri, și cred că va avea posibilitatea să ajungă la sub 2% în condițiile date. Am văzut că vorbim despre un președinte interimar care, din informațiile mele, a obținut în Tarragona fix 13 voturi. (…) Sunt convins că, așa cum am mai declarat, cetățenii din județul Teleorman vor ști să distingă binele de rău și prin vot aceștia vor fi sancționați”, a precizat Dănuț Cristescu.

One Comment

  1. Sunt de acord ca veninea lui Nitulescu la PMP Teleorman e o catastrofa pentru intregul judet, dar sa-l critici tu, membru PSD care esti coleg (ai fost) cu persoanaje ca: Dragnea, Dancila si Carmen Dan… inseamna ca ai o problema, si una grava !!! Stiti vorba aia „Rade ciob de oala sparta”.
    Unde va e constiinta? Unde?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.