Eveniment

Curtea de Apel București a respins cererea DNA de arestare a procurorului Traian Nedelcuță – Instanța a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile

Procurorul Traian Nedelcuță a fost reținut de DNA în data de 22 iunie pentru luare de mită și prezentat Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Judecătorii CAB însă, nu au aprobat cererea DNA de a-l reține pe Traian Nedelcuță, în soluția dată de aceștia arătându-se că instanța respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.- D.N.A. faţă de inculpatul Nedelcuţă Traian Eduard și a dispus în cazul acestuia măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând din data de 23.06.2016 până la data de 21.08.2016 inclusiv. Pe durata măsurii controlului judiciar, Traian Nedelcuță  trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – secţia de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are locuinţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, pe durata măsurii controlului judiciar este obligat să nu depăşească limita teritorială a ţării; să nu se apropie şi să nu ia legătura (direct sau indirect) cu Soisun Adelina Nicoleta, Soisun Mariana Gina, Costache Mioara Damiana, Soisun Ionuţ Adrian, Popescu Eugeniu (medic legist), Alexandru Sorin Nelu, aceștia fiind martori sau  persoane implicate în acest caz. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, se arată în soluția dată de CAB. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.