Monica DUMITRESCU
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman organizeză în perioada următoare programe de formare gratuite pentru şase ocupaţii/meserii: operator introducere validare prelucrare date, bucătar, ospătar, comunicare în limba italiană, inspector resurse umane, competenţe antreprenoriale. Se pot înscrie la aceste cursuri şomerii aflaţi în evidenţa AJOFM Teleorman.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, cheltuielile vor fi suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, inclusiv pentru efectuarea analizelor medicale specifice fiecărei meserii precum şi decontarea abonamentelor sau biletelor de transport. Beneficiarii acestor programe de formare profesională gratuite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie persoane aflate în căutarea unui loc de muncă cu vârsta minimă de 16 ani, până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, starea de sănătate şi capacităţile fizice si psihice sunt corespunzătoare pentru prestarea unei munci, nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurarilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare (500 lei), sunt disponibili să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă. În plus, trebuie să fie înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă.
Potrivit reprezentanţilor AJOFM, şomerii neînregistraţi care doresc să se înregistreze în evidenţa agenţiei în vederea obţinerii unui loc de muncă şi pentru a participa la măsurile active oferite, respectiv, informare consiliere, medierea muncii, formare profesională, s.a., se vor prezenta la sediul agenţiilor locale sau punctelor de lucru, cu următoarele documente: actul de identitate; actele de studii şi de calificare; carnetul de muncă sau alte acte care atestă, potrivit legii, existenţa unor raporturi de muncă ori de serviciu, în cazul persoanelor provenite din muncă; adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul AJOFM Teleorman – Compartiment Formare Profesională, din Str. Dunării, Nr.1 sau la telefon 0247/310155.