Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” organizează în perioada 28-31 octombrie 2014, între orele 13.00-15.00 o nouă serie de cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului pentru persoanele adulte, ca urmare a solicitărilor venite din partea acestora.
Ca şi la seriile anterioare, cursanţilor le vor fi prezentate principalele componente ale unui calculator, comenzile uzuale de folosire a acestuia, editorul de text Word 2010 şi principalele meniuri folosite în tehnoredactarea unui document. De asemenea, vor învăţa cum să navigheze pe internet, cum să-şi găsească o informaţie dintr-un domeniu de interes şi să o salveze în calculator sau cum să comunice mai uşor cu rudele sau prietenii plecaţi în străinătate, folosind fie serviciul de poştă electronică, fie serviciul de mesagerie instant Skype.
Cursul se va derula în Centrul de Formare al Bibliotecii Judeţene “Marin Preda”.
Astfel de cursuri au fost organizate şi pentru persoanele adulte din Roşiorii de Vede, la Biblioteca Municipală “Gala Galaction”, în cadrul căreia există bibliotecar-formator.
Ulterior, persoanele care vor dori să aprofundeze tematica de la curs şi dispun de tehnologia necesară acasă vor putea face acest lucru şi de la distanţă, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la bibliotecă. Ei îşi pot clarifica anumite aspecte ce ţin de utilizarea calculatorului prin contactarea online a bibliotecarilor-formatori Nicoleta Alexe de la Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” şi Marinela Ruşanu de la Biblioteca Municipală “Gala Galaction”.
Acestea vor putea oferi noul serviciu ca urmare a participării lor la evenimentul Training and Open Tutoring for Active Libraries (T.O.T.A.L.) – a Lesson of Live Learning for Librarians, organizat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (A.P.D.E.T.I.C.), în data de 27 octombrie a.c.
În cadrul evenimentului au fost prezentate instrumentele moderne dedicate învăţământului la distanţă, învăţământ ce permite şi formatorilor şi cursanţilor să facă schimb de informaţii ambi-direcţional fără a se deplasa într-o locaţie unică.
Datorită tehnologiei de care dispun, obţinută prin programul Biblionet, atât Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” Teleorman cât şi Biblioteca Municipală “Gala Galaction” din Roşiorii de Vede au potenţialul de a pune în practică metodele moderne de educaţie şi de a asigura, astfel, sustenabilitatea cursurilor de iniţiere în utilizarea calculatorului pentru adulţi.