Una din cele mai interesante ediţii ale Cupei Teleormanul şi-a disputat sâmbătă şi duminică jocurile turneului final, pe noua arenă din localitatea Saelele. Finala ediţiei a 44-a a Cupei Teleormanul, la care au asistat peste 1000 de oameni, a opus echipele Voinţa Saelele şi Rapid Buzescu, singurele echipe neînvinse până duminică, iar meciul s-a ridicat, pe alocuri, la un nivel mult peste campionatul judeţean. După o partidă intensă, cu multe ocazii (mai multe au avut gazdele din Saelele) şi momente spectaculoase, echipa Rapid Buzescu a câştigat trofeul Cupei Teleormanul, scor 1-0!
Atmosferă deosebită
Într-o atmosferă de sărbătoare, comuna Saelele s-a prezentat la un standard deosebit cu prilejul organizării Cupei Teleormanul, deşi acum o lună de zile vestiarele nici nu erau amenajate. Desemnarea echipei Voinţa Saelele drept gazdă a turneului final 2016, dar şi implicarea FRF în finanţarea competiţiei, au atras o urgentare a lucrărilor respective, iar la ora disputării jocurilor, toţi participanţii au remarcat condiţiile deosebite în care s-a desfălurat competiţia.
În privinţa întrecerii fotbalistice, aceasta s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, toate cele patru echipe prezente având prestaţii din cele mai bune, la un nivel superior campionatului judeţean. AJF Teleorman, instituţia organizatoare a competiţiei (reprezentată de preşedintele Stan Prodan şi secretarul Cătălin Cuşcă), a reuşit să imprime turneului o notă cât mai specială, iar prezenţa numeroşilor oameni de fotbal, a reprezentanţilor FRF (consilierul preşedintelui FRF Gabriel Bodescu şi reprezentantul Compartimentului Relaţii publice Florin Şari), alături de preşedintele PSD, Liviu Dragnea (venit în localitatea Saelele şi cu un alt motiv), au fost tot atâtea motive pentru reuşita unui eveniment deosebit. Gazdele turneului, primarul comunei Saelele, Gabriel Cârjan, au făcut tot ce a fost posibil pentru reuşita unui turneu deosebit, poate cel mai spectaculos, dar în mod sigur cel mai bine organizat din ultimii ani!
După disputarea finalei, chiar pe gazonul terenului din Saelele a avut loc festivitatea de premiere a ediţiei a 44-a a Cupei Teleormanul, prilej cu care AJF Teleorman, alături de sponsorii ediţiei din acest an – FRF şi SC Eurosiloz – au acordat premiile cuvenite echipelor participante, plus trofeele şi materialele sportive. În total, premiile s-au ridicat la suma de 12.000 lei (din partea FRF au fost acordaţi 9.000 lei, din partea SC Eurosiloz suma de 3.000 lei), bani care au revenit echipelor în numerar, alături de aportul financiar al AJF (în sumă de 3000 lei), care a premiat sub formă de materiale sportive (mingi) şi trofee.
“Ne bucurăm că am ajuns la această ediţie a 44-a a Cupei Teleormanul, organizată în condiţii excelente, aici în Saelele, de aceea vreau să felicit Primăria Saelele, în mod deosebit pe domnul Gabriel Cârjan pentru modul în care s-a implicat în organizarea acestei competiţii, vreau să felicit primăriile, factorii de răspundere şi toţi cei implicaţi în această competiţie. Am ajuns la o cifră spun eu deosebită, ediţia a 44-a, iar următorii după noi sperăm să ducă această întrecere Cupa Teleormanul la cifra 100 de ediţii! Mulţumim şi Federaţiei române de fotbal pentru implicare, mulţumim pentru implicare în fotbalul de bază, fotbalul mic şi sperăm ca şi la anul să fie alături de noi, mulţumesc sponsorului Eurosiloz, domnului Rafinni, care a sponsorizat această competiţie şi care, de asemenea, sperăm să fie lângă noi şi în anii următori” – Stan Prodan, preşedinte AJF Teleorman
“FRF salută această iniţiativă a fotbalului de bază, a fotbalului teleormănean, domnul preşedinte al Federaţiei, Răzvan Burleanu, vă transmite sincere felicitări pentru modul cum reuşiţi să ţineţi treaz un astfel de eveniment, cum reuşiţi să organizaţi la acest nivel o astfel de competiţie. Felicitări autorităţilor locale, în mod deosebit domnului primar Gabriel Cârjan, pentru această bază sportivă pe care o aveţi!” – Gabriel Bodescu, consilier al preşedintelui FRF
Cupa Teleormanul – turneu final Saelele, 2016
– finala mare (locurile 1-2) Voinţa Saelele – Rapid Buzescu 0-1 (Andrei Enciu 45);
– finala mică (locurile 3-4) Viaţă Nouă Olteni – Ajax Botoroaga 4-0 (Daniel Nica 9, Marius Stanciu 67, 86, 90);
Semifinale
– Voinţa Saelele – VN Olteni 2-2, 4-2 la lovituri de departajare (I. Badea, A. Roman / V. Pantelimon autogol, M. Stanciu);
– Rapid Buzescu – Ajax Botoroaga 3-2 (A. Enciu 2, V. Dobre / M. Gherghescu 2).
Clasament final
- Rapid Buzescu (premiu de 4.000 lei);
- Voinţa Saelele (premiu de 3.000 lei);
- Viaţă Nouă Olteni (premiu de 2.000 lei);
- Ajax Botoroaga (premiu de 1.500 lei);
– premiu pentru Fairplay: Ajax Botoroaga (premiu de 1.500 lei).
A consemnat Bogdan Pană