Sport

Cupa Liceelor la fotbal

cupa 2Vineri a avut loc, pe terenul sintetic din incinta Ştrandului Vedea din Alexandria, ediţia 2016 a competiţiei fotbalistice juvenile Cupa Liceelor. Organizată de Consiliul Judeţean Teleorman, întrecerea fotbalistică a reunit cinci echipe la start, formate din jucători care sunt elevi în clasele IX-XI, la respectivele unităţi de învăţământ. La organizarea competiţiei şi-au adus sprijinul ISJ Teleorman, prin inspectorul de specialitate Ştefan Cioacă, şi AJF Teleorman, competiţia evidenţiindu-se prin determinarea tinerilor în teren, dar şi prin calităţile sportive arătate de aceştia.

Au participat cinci echipe ale liceelor: Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria, Liceul N. Bălcescu Alexandria, Liceul Pedagogic M. Scarlat Alexandria, Liceul Tehnologic V. Madgearu Roşiorii de Vede, Liceul Teoretic Zimnicea. S-a jucat într-un sistem eliminatoriu, în reprize de câte 15 minute, iar la final s-a impus echipa Liceului “Nicolae Bălcescu” Alexandria (profesor Adrian Brîncoveanu), pe locul doi s-a clasat echipa Liceului Tehnologic nr. 1 Alexandria (prof. Ilie Radu şi Călin Pistolea), iar următoarea echipă, ocupantă a locului III, a fost cea a Liceului “Virgil Madgearu” Roşiorii de Vede.

“Este important că se organizează asemenea competiţii juvenile, pentru noi, spre exemplu această întrecere Cupa Liceelor este un bun prilej să pregătim această generaţie de sportivi, clasele a IX-a, a X-a, pentru sezonul următor al ONSS. Felicităm organizatorii şi sperăm să organizeze cât mai multe asemenea competiţii”, a spus Călin Pistolea, unul din participanţii la Cupa Liceelor în calitate de profesor.

Premiile au fost oferite de Consiliul Judeţean Teleorman şi au avut un cuantum total de 1000 lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.