Sâmbăta trecută s-a desfăşurat, la Sala Polivalentă din Alexandria, una din competiţiile devenite de tradiţie la nivelul karateului naţional, Cupa Kanazawa. Organizată de clubul Kanazawa (preşedinte şi antrenor emerit Ionel Ganea – centura neagră 5 Dan), alături de Federaţia română de Arte marţiale, prin compartimentul SKDUN, competiţia a beneficiat de un număr foarte mare de participanţi, 375 de competitori din 24 de cluburi, care s-au confruntat în probe de Kata şi Kumite individual. Considerată una din competiţiile importante din ţară, Cupa Kanazawa a fost un punct de reper pentru multe cluburi puternice din ţară, precum, Conpet Petrolul Ploieşti, Akira Bucureşti sau CSM Focşani, care au deplasat loturi de sportivi bine pregătiţi, urmăriţi de stafful federal, în frunte cu preşedintele Departamentului SKDUN, Aurel Pătru – centura neagră 7 Dan, şi de Marian Pătru, centura neagră 6 Dan, şeful corpului de arbitraj.
În ce priveşte sportivii din Alexandria, pregătiţi de antrenorul Ionel Ganea, aceştia şi-au împărţit participarea pe cele două cluburi asociate, Kanazawa şi CST Alexandria. La finalul concursului, rezultatele sportivilor alexăndreni au fost următoarele:
* CS Teleorman Alexandria
Sorin Alexandru Burtan, locul 1, Kumite Tineret, Open;
Maria Magdalena Şerban, locul 1 Kumite Cadeţi, +50 kg;
Oana Florentina Chiriţă, locul 3 Kata Cadeţi, 7-6 kyu;
Oana Florentina Chiriţă, locul 3 Kumite Cadeţi, +50 kg;
Georgiana Denisa Stoian, locul 3 Kumite Cadeţi, +50 kg;
* CS Kanazawa Alexandria
Rareş Andrei Dorobanţu, locul 1 Kumite Copii 3 , + 38 kg;
Alexandra Dragostin, locul 1 Kumite Copii 2, -29 kg;
Mihai Sebastian Dragostin, locul 2 Kumite Minicadeţi, – 38 kg;
Robert Marius Gurguianu, locul 2 Kumite Copii 3, – 33 kg;
Mihai Sebastian Dragostin, locul 3 Kata Minicadeţi, 4 kyu;
Ana Maria Zlotea, locul 3 Kata Copii 1, 8-7 kyu.
În final, conducătorul clubului Kanazawa Alexandria, Ionel Ganea, a ţinut să mulţumească tuturor sportivilor participanţi la competiţie, cluburilor care au ţinut să fie prezente şi să onoreze această ediţie a Cupei Kanazawa, considerată cea mai reuşită de până acum, dar şi să mulţumească pentru sprijinul acordat în organizarea întrecerii de Primăriei municipiului Alexandria, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Teleorman şi Clubului CST Alexandria, dar şi sportivilor şi părinţilor din cadrul clubului, care au ajutat la desfăşurarea competiţiei.
Bogdan Pană
Nu stiu cum mai arata suprafata de joc a salii, insa in 2015 reprezenta un real pericol pentru copii karatisti mai ales ca acestia umbla desculti. Nu am mai vazut pana acuma vreo suprafata mai deteriorata ca cea de la sala din Alexandria. Din cauza acestui real pericol pentru copii nu am mai participat.
Sper sa se fi rezolvat si sa fi fost schimbata toata suprafata de joc.