Sorin Ovidiu Bălan
Scandalul pornit după ce au fost date publicităţii stenograme ale unor discuţii deloc ortodoxe purtate din cabinetul, sau din anticamera prim-ministrului României, este foarte departe de a se stinge. Dimpotrivă, apar noi întrebări, la care ancheta ar trebui să dea un răspuns credibil.
Este vorba despre de-acum celebrul caz în care este cercetat pentru mai multe infracţiuni de corupţie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu. Acuzatul, acum reţinut, a anunţat din cabinetul, sau din anticameră, nu se ştie exact, că a reuşit să aranjeze ploile pentru ca acoliţi ai lui să fie puşi pe funcţiile pe care şi le doreau. În speţă, este vorba despre fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, care ar fi trebuit recompensat cu o funcţie importantă în IGPR în schimbul măsluirii de către sora lui, judecătoare la Curtea de Apel Craiova, a dosarului de incompatibilitate în care era judecat Duicu.
Imediat după apariţia în spaţiul public a stenogramelor, premierul Victor Ponta s-a grăbit să afirme că ele nu sunt decât o simplă făcătură, o diversiune menită să-l discrediteze, pusă la cale de preşedintele Traian Băsescu.
Făcătură şi diversiune care a avut totuşi un efect incredibil, nemaiîntâlnit în istoria României: premierul a decis să-şi mute biroul de lucru în clădirea MApN, stârnind nu numai uimire, dar şi controverse. Inclusiv militari de carieră cu multă experienţă în spate, spun că este o soluţie nefericită, care încurcă activitatea Armatei. Plus că nu prea are logică. Armata, teoretic cel puţin, se află sub comanda preşedintelui, care este comandantul suprem. Ori, te muţi ca să scapi de diversiunile preşedintelui, într-o instituţie care-i este direct subordonată?
Dincolo de toate acestea însă, de ieri ne bântuie încă o întrebare legată de acest caz. Aflăm, oficial, că în fiecare dimineaţă, înainte ca ocupanţii lor să înceapă să muncească pentru ţară, birourile preşedintelui, cele ale prim-ministrului, ale preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt „deparazitate” de eventuale instalaţii de ascultare.
În acest context, pare că dreptatea în această dispută aparţine prim-ministrului. Dacă nu se poate înregistra, că nu e cu ce, atunci de unde provin stenogramele discuţiilor lui Duicu?
Şi totuşi. În una dintre discuţii, Duicu afirmă că a fost chemat la cabinetul prim-ministrului şeful IGPR, chestorul Petre Tobă, pentru a i se aduce la cunoştinţă că trebuie să-l promoveze pe Ponea.
Iar chestorul Petre Tobă chiar a fost chemat şi s-a prezentat la cabinetul prim-ministrului în acea zi.
Atunci, cum? S-a înregistrat ceea ce nu se poate înregistra, adică, făcătură, dar totuşi s-a petrecut ceea ce se spune în stenograme că s-a petrecut, adică, adevărat.
Din această dilemă, vom putea ieşi?
