La finalul unei campanii „anoste” în viziunea liderilor formaţiunilor politice, al organizării procesului electoral, al mobilizării partidelor şi măsurilor de precauţie să nu se fraudeze votul – nu de alta, dar toată lumea bănuieşte pe toată lumea, a venit şi ziua votului în Teleorman. Alegeri prezidenţiale pentru al patrulea preşedinte liber ales al românilor în ultimii douăzeci de ani. Paisprezece variante, doi candidaţi puternici, cotaţi ca favoriţi, susţinuţi de alianţe: Victor Ponta, cu PSD+UNPR+PC în spate şi Klaus Iohannis, românul de etnie germană, cu ACL în spate. Rezultatele, pe baza aşteptărilor, în cele mai multe cazuri. Scor bun, foarte bun chiar, pentru candidatul PSD în Teleorman (57,65%), peste scorul de 40,44% obţinut pe ţară. De aşteptat, în condiţiile în care social-democraţii au câştigat mai toate alegerile din judeţ, de-a lungul timpului. De unde vine însă surpriza? Din localităţile cunoscute ca fiefuri PNL sau PDL. La ce s-au aşteptat liderii ACL e uşor de intuit. Ce au obţinut se poate observa din rezultate: în localităţi în care au câştigat altadată alegerile, candidatul PSD a obţinut scoruri peste aşteptări, în detrimentul candidatului ACL. În secţiile de la Botoroaga, localitatea condusă de primarul liberal Mihail Cojocaru, candidatul PSD, Victor Ponta, a obţinut 53,18%, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 33%. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul localităţii Călmăţuiu de Sus, unde democrat-liberalul Ion Coman a reuşit să obţină un scor de 35% pentru candidatul ACL, mult sub candidatul PSD (48%). N-au stat mai bine nici Cervenia, unde democrat-liberalul Marian Cucuruzeanu a obţinut pentru Iohannis 34%, în timp ce Victor Ponta a caştigat 49,89% din voturi. Surprize au avut liderii ACL şi la Ciolăneşti, unitate administrativ-teritorială condusă de liberalul Ionel Lăceanu, unde Klaus Iohannis a obţinut un scor de 20,6%, în timp ce Victor Ponta a obţinut 61,99%. Nu s-a descurcat mai bine nici democrat-liberalul Paul Măceacă, de la Dideşti, unde Victor Ponta (57,88%) l-a surclasat clar pe Klaus Iohannis (28,85%). Candidatul ACL a fost întrecut de candidatul PSD şi în Frăsinet, localitatea condusa de liberalul Adrian Ghimiş, unde a obţinut 13,23%, faţă de 46,72%, scor obţinut de Victor Ponta. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Mavrodin, unde democrat-liberalul Nicolae Stan a reuşit un scor de doar 13,81% pentru Klaus Iohannis, în timp ce Victor Ponta a obţinut 56,91% din voturi. ACL a avut parte de înfrângeri categorice şi în Săceni, unde democrat-liberalul Mihai Petcu a obţinut 21% din voturi pentru candidatul ACL, în timp ce candidatul PSD s-a ales cu 62%.
Dacă se trage linie, concluzia e simplă: Alianţa Creştin Liberală a obţinut rezultate dezastruase în primul tur de scrutin, în judeţul Teleorman, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile în 7 localităţi din cele 31 conduse de primari PDL sau PNL, şi anume în Buzescu, Călineşti, Moşteni, Vârtoape, Suhaia, Mereni şi Lisa. Candidatul ACL a fost surclasat şi în localităţile din Colegiul 6 rural, al deputatului PNL, Marin Almăjanu: Gălăteni, Băbăiţa, Rădoieşti – ai căror edili au trecut în tabăra PSD în baza OUG 55, Trivalea Moşteni, Peretu şi Sfinţeşti. Până la turul doi, liderii ACL mai au la dispoziţie aproape două săptămâni să descopere cauza dezastrului din primul tur, dar şi să ia măsuri rapide şi concrete care să producă efecte pozitive pentru Klaus Iohannis. Şi, printre altele, s-ar putea implica mai mult şi deputatul Marin Almăjanu în campania celui pe care îl garantează în afişele electorale. Nu de alta, dar pentru electoratul său din Colegiul 6 rural ar fi mai practic să-l mai vadă şi-n carne şi oase, nu doar în bannere. Şi, cum Crin Antonescu, celălalt ales PNL din Teleorman, şi-a asumat public faptul că nu-l susţine pe Klaus Iohannis, n-ar fi rău ca măcar Marin Almăjanu să-şi asume calitatea de liberal şi să se implice pe ultima sută de metri în campania electorală. (Violeta Mocanu)