Monica DUMITRESCU
Proiectul de Hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2017 a fost supus dezbaterii publice şi urmează să fie aprobat de consiliul local al municipiului Alexandria. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Buget, Finanţe, Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Alexandria, conform proiectului, taxele şi impozitele locale în anul 2017 rămân la aceleaşi valori ca şi în 2016, putând interveni mici modificări în funcţie de situaţia fiecărui contribuabil. Aceştia au mai precizat că la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2017 s-au luat în calcul valorile impozabile minime stabilite de lege.
Ca şi în 2016, plata impozitelor şi taxelor locale va fi condiţionată de plata amenzilor, această prevedere fiind introdusă prin modificarea Codului de procedură fiscală de la 01.01.2016, lucru care a dus la creşterea gradului de încasare a amenzilor.
De asemenea, se menţin bonificaţiile de 10%, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, care achită anticipat impozitele locale.