Politic

Cu susţinere de la Centru, Cristi Barbu rămâne la şefia PDL Teleorman

blagaA pierdut Primăria Suhaia şi, în spaţiul public, au apărut discuţii potrivit cărora şi zilele la cârma organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor îi sunt numărate. Declarat incompatibil de ANI, edilul războinic de la Suhaia a ales să-şi dea demisia din fruntea administraţiei locale înainte ca prefectul judeţului să emită ordinul de demitere, însă a rămas cu funcţia de co-preşedinte al PNL Teleorman, poziţie la care nu intenţionează să renunţe, mai ales că are, după câte spune, susţinerea preşedintelui PDL Vasile Blaga, pe care l-a pus, de altfel, la curent cu decizia instanţei de judecată.

“Domnul preşedinte Vasile Blaga a fost informat despre decizia instanţei de judecată, eu am fost personal şi i-am adus la cunoştinţă. Nu s-a pus problema unei eventuale demisii de la preşedinţia partidului. Eu nu ţin cu dinţii de o funcţie şi, dacă pe viitor mi se va cere să fac un pas în spate, îl voi face, cu siguranţă, dar nu am de gând să ies din politică. În continuare mă voi ocupa de partid, aşa cum am făcut-o şi până acum. Eu am nişte planuri în ce priveşte partidul, nişte obiective bine stabilite, anul viitor o să avem alegeri locale şi generale, prin urmare consider că sunt multe lucruri de făcut”, a spus Cristi Barbu.

Mai mult, pentru a pune capăt speculaţiilor apărute în ultima perioadă, mai ales în urma vizitei făcute de Marian Zlotea în judeţ, potrivit cărora Cristi Barbu ar urma să fie înlocuit de la şefia organizaţiei, co-preşedintele PDL a declarat că a fost vorba de o vizită de lucru, în condiţiile în care Zlotea este secretar general adjunct al partidului şi responsabil de zona Sud-Muntenia, şi nu s-a luat în discuţie, în niciun fel, funcţia sa.

“Nu s-a discutat funcţia mea în cadrul întâlnirii, sunt simple speculaţii. Marian Zlotea este secretarul general-adjunct al partidului şi răspunde, totodată, de zona Sud-Muntenia. A venit în judeţ pentru a lua pulsul organizaţiei, aşa cum face şi în cazul celorlalte filiale judeţene“, a mai declarat Cristi Barbu. (Violeta Mocanu)

2 Comments

  1. observator

    La noi ca la nimeni! Ce daca a intrat in conflict cu legile tarii, la partid este superr! S-a mai vazut si pe la alte case mai mari,unul pe la Iasi parca, primeste o condamnare de doi ani cu executare si in final ajunge sef la CFR!Asta este Romania democratica pe care ne-am dorit-o in ’89!

  2. cine se aseamana se aduna, avem tot felul de razboinici respectiv razboinicul luminii, primarul razboinic, buldogul razboinic , mai fratilor avem nevoie de oameni onesti si pregatiti nu de razboinici

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.