Nici nu s-a terminat bine barajul de promovare în Liga a 3-a şi FCM Alexandria s-a orientat rapid către primul transfer al verii, chiar dacă echipa abia a luat vacanţă. La ultima întâlnire a lotului alexăndrean dinaintea pauzei competiţionale, a fost prezent un jou jucător, noua achiziţie a lotului pregătit de antrenorul Romulus Ciobanu, fundaşul Bogdan Matei. În vârstă de 27 de ani, Matei a jucat ultima dată pentru Chindia Târgovişte, în Liga a 2-a, dar a acceptat să vină la Alexandria, la propunerea antrenorului Romulus Ciobanu. Chiar dacă este deocamdată perioadă de transferuri, FCM Alexandria pare să se mişte destul de repede în zona transferurilor, mai ales că echipa a arătat că are nevoie de jucători pentru noul sezon divizionar.
“Pentru următorul sezon sperăm să facem o echipă frumoasă, cât mai competitivă, ştim că ne-ar mai trebui ceva jucători, însă vom vedea cum va decurge următoarea perioadă pentru noi”, a spus preşedintele clubului FCM Alexandria, Bogdan Ciobanu. Acesta a recunoscut faptul că jucătorii sunt propuşi de antrenorul Romulus Ciobanu, cei doi colaborând foarte bine până acum.
B.Pană