Sport

CSS Alexandria şi-a făcut bilanţul primului semestru – Rezultate mai slabe decât se spera!

cssPrima jumătate a anului 2013 a fost una destul de bună pentru clubul CSS Alexandria, care a reuşit să depăşească destul de bine problemele financiare actuale. Cu toate acestea, spre deosebire de anii trecuţi, CSS Alexandria a trecut de unul din cele mai modeste sezoane, lucru confirmat chiar de directorul instituţiei, Costina Piperea. Acesta a declarat, referitor la rezultate din perioada ianuarie – iunie 2013, că acestea reflectă întocmai sprijinul material de care s-au bucurat sportivii clubului în această perioadă. “Atât cât le-am oferit copiilor, atât s-a reuşit. Sigur că, faţă de alţi ani, rezultatele sunt mai modeste, dar cauza principală este lipsa resurselor financiare ale clubului. S-a reuşit în această perioadă un titlu naţional pe echipe (la baschet feminin Under 15, antrenor Mădălin Piperea), un titlu individual la atletism (Ştefan Juganu, în proba de 400 metri garduri, juniori III, antrenor Cristina Manea) şi un titlu la individual judo (Costin Albu, la campionatele şcolare CSS/LPS, antrenor Mihai Matei); alături de aceste performanţe, ar fi argintul obţinut de atletul Andrei Ciobanu la Balcaniada de juniori I (ştafeta 4×100 metri), şi… cam atât.

“Dacă nu sunt bani, nu prea avem ce face, noi nu le putem oferi copiilor aceştia nimic, deci consider că rezultatele sunt satisfăcătoare. Totuşi, am vrea să putem să le oferim mai mult şi, implicit, să le cerem mai mult, sperăm ca, peste o perioadă lucrurile să intre pe un drum normal şi să nu mai fie această stare de nesiguranţă”, a mai spus directorul CSS Alexandria, Costina Piperea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.