Sport

CSS Alexandria a avut participare meritorie la Naţionalele de minibaschet!

În prima decadă a lunii iulie, a avut loc în Mangalia Campionatul naţional de minibaschet, competiţie rezervată sportivilor născuţi în 2004 şi mai tineri, la care au participat 63 de echipe în concursul de băieţi. La competiţie a participat şi echipa CSS Alexandria, pregătită de antrenoarea Costina Piperea, care a avut o prestaţie onorabilă şi, cu toate că a obţinut trei victorii în această ediţie, s-a clasat pe locul 55. Totuşi, ediţia 2016 la minibaschet a avut la start un total de 137 de echipe, după turul preliminar fiind prezente în turneul propriu-zis cele 63 de echipe.

Despre grupa de sportivi a CSS Alexandria de minibaschet se poate spune că este singura grupă de tineri baschetbalişti din judeţ, care încearcă să reia tradiţia baschetului juvenil masculin în Teleorman. Pentru clubul alexăndrean a fost destul de dificil să contureze această echipă, mai ales că limita de sportivi într-o categorie de vârstă, 30, a fost depăşită din cauza solicitărilor numeroase venite dinspre părinţi. Au început pregătirile şi, de doi ani de zile (din 2014), echipa CSS Alexandria participă la competiţiile naţionale, rezultatele fiind onorabile, dată fiind concurenţa la acesta nivel. Iată rezultatele de până acum ale tinerilor baschetbalişti de la CSS Alexandria (2004-2005):

– în 2014, locul 16 (din 79 de echipei) la Campionatul Naţional de Babybaschet – Craiova, (copii născuţi în 2004-2005);

– în 2015, locul 25 (din 86 de echipe) la Campionatul Naţional de Babybaschet – Mangalia, (copii născuţi în 2005-2006);

– în 2016, locul 55 (din 137 de echipe) la Campionatul Naţional de Minibaschet – Mangalia (copii născuţi în 2004-2005).

Lotul de sportivi ai echipei CSS Alexandria participanţi la turneul campionatului naţional de minibaschet de la Mangalia: Petru Alexei Bulumac, Mircea Iulian Cristea, Alexandru Matei State, Denis Laurenţiu Neaga, Mihai Ştefan Brusaru, Octavian Berceanu, Mihai Mădălin Piperea, Andrei Cătălin Oinaru, Vlad Teodor Pencescu, Gabriel Sorin Badea, Denis Ionuţ Floroiu, Valentin Dumitru, Mihnea Ştefan Hampu, Rareş Cristian Vlad, Răzvan Ştefan Cristea; antrenor Costina Piperea.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.