Sâmbătă dimineață, a reînceput campionatul Ligii a II-a, după pauza competițională datorată meciurilor echipei naționale, calificată la Campionatul European din 2024, din Germania.
Etapa numărul 14 s-a încheiat cu o nouă înfrângere pentru CSM Alexandria, în deplasare, în fața CSM Reșița, cu scorul de 3-1. Partida a început practic de la 2-0, deoarece gazdele au marcat primele goluri în doar 7 minute de la fluierul de start al meciului. Sergiu Rimovecz a deschis scorul în minutul 2, iar Andrei Lascu a dublat avantajul în minutul 7.
La pauză, s-a intrat la vestiare cu scorul de 2-1, pentru că Petre Simion a reaprins speranța suporterilor alexăndrineni, marcând în minutul 42. În minutul 72, fundașul Vladimir Georgescu a efectuat o tentativă de foarfecă, lovind un adversar. Astfel, arbitrul i-a arătat cartonașul roșu și a fost eliminat. Aflați în inferioritate numerică, CSM Alexandria a mai încasat un gol, în minutul 77, prin Gabriel Gomboș, meciul terminându-se cu scorul de 3-1.
CSM Alexandria încă este pe poziția 19 a clasamentului, cu doar 8 puncte după 14 meciuri jucate. În aceste condiții, dacă se va afla tot pe acest loc la finalul campionatului, Alexandria va retrograda în Liga a III-a, după doar un sezon petrecut în eșalonul secund.
Următorul meci al CSM Alexandria este împotriva Viitorului Pandurii Târgu-Jiu, pe teren propriu. Oltenii din Târgu-Jiu se află, în acest moment, pe locul 10, cu 20 de puncte. Partida se va disputa sâmbătă, 2 decembrie, pe Stadionul Municipal din Turnu Măgurele, de la ora 11:00. (Maria GAVRILĂ, studentă anul II, specializarea Jurnalism, Universitatea Ovidius din Constanța).