“Greu şi frustrant pentru noi!”
Timp de trei zile, în Sala “E. Szabo” din Sf. Gheorghe a avut loc turneul pentru clasarea pe locurile 5-8 în Liga naţională de baschet feminin, turneu la care au participat echipele clasate pe poziţiile respective în sezonul regulat. S-a jucat fiecare cu fiecare, însă toată lumea a înţeles că organizarea turneului şi modul de desfăşurare a acestuia au fost favorabile echipei din Braşov (locul 8 în sezonul regulat). Pentru alexăndrencele pregătite de Mădălin Piperea a fost o competiţie care a început mai greu (eşec contra echipei din Braşov) şi s-a terminat bine (două victorii, cu Galaţi şi Timişoara), astfel că locul 2 ocupat în final a fost pe cât de meritoriu, pe atât de onorant. În condiţiile în care “s-a tras” cu echipa lui Dan Calancea (CSU Braşov), trebuie evidenţiată victoria reuşită de Phoenix Galaţi în ultimul meci al turneului, victorie care arată că, într-adevăr, echipa de sub Tâmpa nu a fost nici pe departe cea mai bună dintre cele patru.
Pentru CSB Teleorman Alexandria, ocuparea locului 2 în cadrul acestui turneu, echivalează cu locul 6 în acest sezon, implicit atingerea obiectivului în această ediţie – în campionat locurile 1-6, în Cupa României locurile 1-4.
“Din punctul nostru de vedere, acest turneu a fost unul greu, obositor şi frustrant pentru noi! Frustrant pentru noi, Timişoara şi Galaţi, toată lumea a înţeles că în acest turneu s-a încercat să fie ajutată echipa din Braşov, care în final a reuşit să se impună. Totuşi, pentru noi a ieşit bine, ne-am îndeplinit obiectivul, clasarea pe locul6 în acest sezon!” – Călin Voicu, manager CSB Teleorman Alexandria.
Rezultatele complete ale turneului pentru clasare pe locurile 5-8, desfăşurat la Sf. Gheorghe, au fost:
– Phoenix Galaţi – Olimpia CSU Braşov 98-77;
– CSBT Alexandria – BCM Danzio Timişoara 69-43;
– Olimpia CSU Braşov – BCM Danzio Timişoara 75-71;
– Phoenix Galaţi – CSBT Alexandria 44-72;
– BCM Danzio Timişoara – Phoenix Galaţi 69-58;
– CSBT Alexandria – Olimpia CSU Braşov 76-79.
Clasament
- Olimpia CSU Braşov 2/1 5p.
- CSBT Alexandria 2/1 5p.
- BCM Danzio Timişoara 1/2 4p.
- Phoenix Galaţi 1/2 4p.
Semifinalele sunt înaintea jocului 2, SCM Craiova şi CSM U Oradea au retrogradat
În week-end s-au disputat primele jocuri din semifinalele Ligii naţionale, în care se întâlnesc primele patru clasate în sezonul regulat. ACS Sepsi Sf. Gheorghe şi CS Municipal Târgovişte par să aibă prima şansă, înaintea jocului 2, programat miercuri, 1 aprilie, iar dacă se va ajunge în meci decisiv, acesta va avea loc sâmbătă, 4 aprilie. De asemenea, urmează să se joace meciul 2 în disputa pentru locurile 9-10, după cum s-a încheiat mini-turneul pentru locurile 11-14, în urma căruia s-au stabilit echipele retrogradate, ultimele două clasate, SCM CSS Craiova (locul 14) şi Universitatea CSM Oradea.
Rezultatele semifinalelor (locurile 1-4) LNBF, jocul 1:
– ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe – Univ Alba Iulia 66:54
– CS Municipal Targoviste – BC ICIM Arad 79:53;
Locurile 9-10
Nova Vita Tg Mureş – Univ Cluj Napoca 58:76
Clasificare turneu locurile 11-14
- CS Municipal Satu Mare 3/0 6p.
- Rapid Bucureşti 2/1 5p.
- Universitatea CSM Oradea 1/2 4p.
- SCM CSS Craiova 0/3 3p.