Mai sunt două etape din turul campionatului Ligii naţionale de baschet feminin, însă lucrurile sunt foarte complicate în clasament. În timp ce pentru primul loc se duce o luptă în trei între Arad, Târgovişte şi Satu Mare, partea a doua din clasament, până la locul 8, este foarte echilibrată. Iar CS Baschet Alexandria, echipă obişnuită cu locurile 5-8 în ultimii ani, poate obţine o clasare în această parte din ierarhie. Din turul campionatului mai sunt de jucat două etape, iar CS Baschet are un program infernal: cu CSM Sportul Studenţesc în Bucureşti, pe Arena Baschet, şi cu Municipal Târgovişte. Dacă echipa pregătită de Mădălin Piperea va reuşi cel puţin o victorie în cele două jocuri – la Bucureşti, pentru că pare greu de crezut că în jocul cu Târgovişte va învinge CS Baschet! – atunci cel puţin locul 8 este asigurat. Iar echipa din Alexandria este capabilă să învingă sâmbătă, chiar dacă va avea o misiune delicată, împotriva unui adversar aflat la limita unui loc în playoff.
Ce este important este însă faptul că echipa trebuie să depăşească eşecul de sâmbătă, din jocul cu Alba Iulia şi, mai ales, să lase nervii care s-au acumulat de-o parte. Tensiunea care s-a strâns la echipa din Alexandria trebuie depăşită, deoarece acest lucru nu este deloc benefic pentru păerformanţă. (B.P.)
Pai, normal ca s-au acumulat nervi, toata lumea a vazut ca in teren s-a aflat o ‘mana moarta’, jucatoare de baza altadata, pe care nu o numesc, in speranta ca-si va reveni…