Miercuri, 29 aprilie, a avut loc în Pădurea Vedea din Alexandria o întrecere atletică organizată de către Direcţia judeţeană pentru sport şi tineret Teleorman. Este vorba de Crosul Tineretului, acţiune inclusă în cadrul activităţilor specifice organizate de DJST Teleorman cu prilejul zilei de 2 mai, Ziua Internaţională a Tineretului. La crosul desfăşurat în Pădurea Vedea au participat peste 100 de sportivi, elevi ai şcolilor din Alexandria şi localităţi limitrofe, precum şi ai liceelor alexăndrene, care au concurat pe distanţe cuprinse între 600 şi 1200 metir, în funcţie de categoria de vârstă.
La final, conducerea DJST Teleorman a efectuat festivitatea de premiere, directorul instituţiei, Mariana Mitran, ţinând să mulţumească tuturor sportivilor participanţi şi profesorilor care i-au însoţit pentru efortul făcut, precum şi colaboratorilor la organizarea întrecerii. Să mai punctăm faptul că, pe lângă medaliile şi diplomele acordate primilor trei clasaţi pe fiecare categorie de vârstă în parte (masculin şi feminin), toţi sportivii prezenţi au primit dulciuri şi răcoritoare din partea organizatorilor.B. Pană