Sport

Cristina Babadac, arbitrul anului în Teleorman

Sâmbăta trecută s-a desfăşurat în Videle un eveniment de final de sezon al Comisiei judeţene a Arbitrilor Teleorman. Cu acest prilej, preşedintele CJA Teleorman, Dan Niţu, a prezentat clasamentele arbitrilor teleormăneni în ediţia de campionat 2013-2014, pe baza mediilor obţinute de aceştia, după centralizarea notelor la teste şi la jocuri. Astfel, cel mai bun arbitru din judeţ în campionatul care s-a încheiat recent a fost desemnată alexăndreanca Cristina Babadac, aceasta fiind şi singurul arbitru din judeţ care activează la nivel divizionar.

În clasamentul arbitrilor (centru) primii trei arbitri stabiliţi în urma mediilor obţinute au fost: 1. Cristina Babadac (Alexandria), 2. Florin Ochea (Turnu Măgurele), 3. Marius Dica (Roşiorii de Vede). De asemenea, în clasamentul judeţean al arbitrilor asistenţi în sezonul recent încheiat, podiumul a fost următorul: 1. Cătălin Ancu (Alexandria), 2. Aurel Tănase (Roşiorii de Vede), 3. Alexandru Drăghici (Videle). De precizat este faptul că unul din arbitrii asistenţi care erau cotaţi cu şanse mari la prima poziţie, Tomi Teodorescu (din Roşiori), s-a retras temporar din activitatea de arbitraj.

În urma stabilirii celor două ierarhii, s-a desemnat “brigada campionatului” judeţean, care îi cuprinde pe Cristina Babadac, Cătălin Ancu şi Aurel Tănase.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.