Politic

Cristi Barbu: „Pentru Teleorman se anunță cel puțin 4 ani de accesare intensă a fondurilor europene, atât de necesare dezvoltării județului”

Cel puțin patru ani în care vor fi accesate fonduri europene ce vor fi investite, cu prioritate, în domenii de importanță majoră ca sănătatea, educația ori mediul de afaceri și antreprenoriat, se anunță pentru județul Teleorman, după ce România a obținut aproape 80 de miliarde de euro, fonduri europene destinate țării pentru următorii nouă ani. Anunțul este făcut de Cristi Barbu, secretar general adjunct al Guvernului și candidatul PNL pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din decembrie, iar demnitarul mai spune și că fondurile, care vin pe lângă cele care vor fi accesate prin bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, „reprezintă o oportunitate istorică de a dezvolta România”.

 

„Pentru Teleorman se anunță cel puțin 4 ani de accesare intensă a fondurilor europene, atât de necesare dezvoltării județului!

Președintele Klaus Iohannis a prezentat cele 12 domenii prioritare în care vor fi folosite fondurile, obținute de la Uniunea Europeană.

La reuniunea Consiliului European din luna iulie, după negocieri foarte dificile, Președintele Iohannis a obținut circa 80 de miliarde de euro, fonduri europene destinate României pentru următorii 9 ani.

Peste 30 de miliarde de euro din aceste fonduri vor fi folosite pentru a accelera revigorarea economică în perioada post-pandemie de COVID-19, în baza Planului Național de Relansare și Reziliență ”Reclădim România”.

Comisia Europeană trebuie să aprobe acest plan până în aprilie, anul viitor, iar noi, PNL, lucrăm intens la construirea acestuia, în cele mai mici detalii.

Fondurile, pe lângă cele pe care le vom accesa prin bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, reprezintă o oportunitate istorică de a dezvolta România.

Președintele Iohannis și cabinetul Orban au stabilit 12 direcții prioritare, spre care să se îndrepte aceste fonduri europene.

Vom investi major în: sănătate, educație, digitalizare și securitate cibernetică, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului, energie, eficiență energetică, mobilitate urbană, mediu de afaceri și antreprenoriat, cercetare-inovare, precum și în creșterea capacității de reziliență în condiții de criză în domeniul sanitar și alimentar.

Aceste domenii sunt grupate pe trei piloni principali ai Planului Național de Redresare și Reziliență, și anume:

I – Tranziția Verde și combaterea schimbărilor climatice;

II – Serviciile Publice, dezvoltarea urbană și valorificarea patrimoniului;

III – Competitivitate economică și reziliență.

Fiți siguri că județul Teleorman va avea acces la toate aceste linii de investiții!”, este mesajul pentru teleormăneni al secretarului general adjunct al Guvernului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.