Odată cu preluarea guvernării de către liberali, una dintre cele mai importante modificări ce vor fi făcute la nivelul județului este, cu siguranță, schimbarea prefectului. În ceea ce privește persoana ce-l va înlocui pe actualul prefect de Teleorman, secretarul general adjunct al PNL Cristi Barbu a precizat că nu s-a discutat, deocamdată, despre numirile din cadrul prefecturilor și instituțiilor deconcentrate, până acolo mai fiind de parcurs pași importanți, dar că următorul prefect de Teleorman va fi, cu siguranță, un înalt funcționar public, un om apolitic, care să nu fi ocupat funcții politice și care să nu se fi implicat în activitatea de partid.
„Până la numirea prefecților mai sunt mulți pași de parcurs, nici măcar nu s-a pus, deocamdată, problema numirilor din teritoriu. Ce pot eu să spun, în schimb, este faptul că, atunci vine vorba de următorul prefect de Teleorman, acesta va fi cu siguranță o persoană apolitică, un înalt funcționar public, un om care să nu fi fost implicat în activitatea de partid. Avem nevoie de profesioniști, pentru ca lucrurile să mergă așa cum trebuie”, a declarat Cristi Barbu.
De asemenea, secretarul general adjunct al PNL a negat zvonurile apărute în rândul liberalilor din județ, dar nu numai, potrivit cărora s-ar fi discutat să preia chiar el funcția de prefect.
„Chiar nu înțeleg aceste discuții apărute de nicăieri, care, în primul rând, nu fac bine partidului. Nu s-a pus problema ca eu să fiu numit în funcția de prefect. Sunt un om modest, am muncit pentru partid, fără să am pretenția să mi se ofere vreo funcție. Nu despre asta este vorba și cine crede altfel se află într-o gravă eroare. Eu sunt secretar general adjunct al PNL, îmi fac treaba cât pot de bine și nu mă interesează speculațiile”, a completat Cristi Barbu.
Pe de alta parte, a precizat secretarul general adjunct al liberalilor, el este la dispoziția partidului din care face parte, iar dacă va considera conducerea PNL că ar fi bine să facă un lucru sau altul pentru partid, atunci cu siguranță el va face acel lucru.
si pentru Iliescu Par negru (-vopsit ) chiar nimic ,nimic. Dar pupilul sau Negrila mai ramane sa duca la faliment spitalulul ?
mai orbane esti surd orb nu ai auzit cine este bitanu scapam de un analfabet si dam peste altul