Eveniment

Criminal şi violator în serie sau un simplu infractor? – ADN comun în cazurile de omor şi viol de la Beuca – Suspectul a lăsat “amprente” la locul faptelor

arestatÎn localitatea Beuca, a doua jumătate a anului a  fost tumultoasă şi dacă ar fi fost în sens pozitiv toate ar fi fost de apreciat, însă, din nefericire, toată suflarea din comună a fost terorizată de hoţi, tâlhari şi, extrem de grav, de violatori şi criminali. La vremea respectivă am fost şi noi în localitate, la solicitarea edilului comunei, care era la fel de nepunticios în faţa tâlharilor, întocmai comunităţii pe care o păstoreşte. Oamenii nu numai că erau indignaţi de faptul că răufăcătorii nu erau ţinuţi la distanţă, deşi mulţi dintre aceştia erau cunoscuţi pentru faptele săvârşite, erau îngroziţi că, la un moment dat, vor cădea victime ale hoţilor, iar femeile, cele singure în special, se temeau de un eventual viol sau să nu fie omorâte cum au păţit două consătence.

Istoricul celor două cazuri grave săvârşite în Beuca, începe pe data de 2 iunie 2013, când o femeie de 83 de ani a primit în miez de noapte vizita neaşteptată a unui individ care venise să-şi satisfacă pornirile animalice, după cum ulterior avea să se dovedească. La vremea respectivă, familia femeii ne-a povestit că bătrâna a fost ucisă într-o noapte de duminică, pentru bani, deoarece din casă lipsea o sumă de bani şi toată casa a fost răvăşită. Cel care a depistat-o pe bătrână a fost fratele acesteia care l-a anunţat pe Eugen Bădica, nepot, acesta din urmă alertând şi autorităţile. La faţa locului au sosit poliţişti, criminalişti şi procurori, au adunat probe şi au plecat. În dosarul cu pricina fusese identificat un autor, acesta fiind trimis în judecată cu interdicţia de a părăsi localitatea Roşiorii de Vede.  La acea vreme oamenii erau revoltaţi deoarece suspectul principal al atrocităţii se plimba liber prin comună, participa la chefuri şi grătare cu amicii, în ciuda faptului că  avea o interdicţie stabilită de instanţă de a părăsi localitatea Roşiorii de Vede. Despre acest aspect au fost înştiinţate şi autorităţile, respectiv IPJ Teleorman, care, ulterior au luat atitudine, şi împreună cu procurorul criminalist Traian Nedelcuţă, au strâns suficiente probe astfel încât individul nu numai că nu a mai călcat prin comună, ba mai mult, de vineri, 29 noiembrie, a fost reţinut pentru 29 de zile pentru omor, cu posibilitatea prelungirii stării de arest preventiv, până la pronunţarea instanţei de judecată, şi se află în arestul IPJ Teleorman.

Cel de-al doilea caz care a revoltat comunitatea locală este cel al bătrânei violate în data de 6 octombrie. Femeia, după ce a fost batjocorită, de ruşine, nu a mers la poliţie, aşa cum ar fi trebuit, poate şi pentru că nu a avut încredere, spun localnicii, sau din neştiinţă şi a dormit vreo săptămână pe la vecini, asta până ce fapta a ajuns la urechile soţiei primarului, căreia o altă femeie din sat i-a spus că bătrâna a fost silită de nişte indivizi să întreţină relaţii sexuale. Aceasta i-a relatat soţului cele petrecute, acesta din urmă alertând şi poliţia. În cauză a fost întocmit dosar penal. Între timp, oamenii au fost în continuare furaţi, ancheta în cazul violului a mers mai departe şi pe data de 18 octombrie doi indivizi au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei, iar femeia care a fost supusă perversiunii a lăsat totul baltă, casă şi gospodărie, şi s-a mutat la fiul său de teamă că la o dată viitoare ar putea fi omorâtă, la fel cum s-a întâmplat în iunie cu consăteanca sa.

 

Deşi cele două cazuri par diferite, au în comun acelaşi autor

Şocant este faptul că, deşi cele două cazuri sunt aparent diferite, întrucât în unul este vorba strict de viol, iar într-un altul de o tâlhărie, care din nefericire a dus la uciderea victimei, lucrurile nu sunt deloc aşa. În urma cercetărilor minuţioase şi a unei munci deloc uşoare duse de autorităţi şi procurorul criminalist, după mai multe luni apele au început să se limpezească, mai ales după ce au fost audiaţi mai mulţi suspecţi şi reţinute mai multe persoane.

Astfel, în cazul de viol, din cei doi suspecţi a fost reţinut un bărbat de 28 de ani, care ulterior a recunoscut că este autorul violului. În primul caz, cel de crimă, printre suspecţi era şi individul care a siluit-o pe femeia de 72 de ani, dar sub nici o formă nu a vrut să recunoască legătura cu omorul, deşi, supus testului poligraf, aparatul a spus că tot el este făptaşul. Cum proba cu poligraful nu este admisă de instanţă, bărbatul stătea oarecum liniştit crezând că e greu de demonstrat legătura, mai ales că, se gândea el, dacă a recunoscut fapta de viol, autorităţile mizează pe sinceritatea lui şi-l cred pe cuvânt. Pe de altă parte, era greu de făcut legătura între cele două cazuri, mai ales că unul era strict viol, iar în altul, la autopsie nu s-a constatat raport sexual.

Procurorul criminalist Traian Nedelcuţă nu a crezut în sinceritatea bărbatului şi a continuat să caute probe care nu numai să-l plaseze la faţa locului, cât să-l incrimineze. Şi ce poate fi mai incriminatoriu decât propriul ADN. Potrivit procurorului de caz, miercuri, de la laboratorul de genetică al Institului de Medicină Legală Mina Minovici au sosit rezultatele analizelor probelor strânse de anchetatori de la faţa locului, probe care îl plasau pe suspect la faţa locului. Potrivit raportului sosit de la IML, proba de ADN supusă analizei “este în perfectă concordaţă cu ADN-ul autorului”.

 

Doar infractor sau individ cu apucături nesănătoase?

Ceea ce l-a dat de gol pe bărbatul violator de 28 de ani că ar fi şi autorul crimei, este propriul lichid seminal, găsit pe furoul femeii ucise. Astfel, pe furoul femeii ucise a fost găsită o probă de lichid seminal care a fost supus analizei la IML, ADN-ul găsit în probă fiind acelaşi cu ADN-ul suspectului. De aici putem trage concluzia că bărbatul de 28 de ani are oarece apucături neortodoxe, întrucât descoperirea la locul crimei a lichidului seminal nu poate indica decât faptul că bărbatul intenţiona să-şi satisfacă poftele animalice cu bătrâna de 83 de ani, însă dacă nu a reuşit, a tâlhărit-o şi omorât-o. De aici şi bâlba, dacă o putem numi aşa, a anchetatorilor care au fost oarecum induşi în eroare crezând că este vorba de doi infractori.

Cum iubirile sunt greu de ţinut în frâu şi în “iubire” se fac greşeli, întrucât minţile sunt greu de controlat, aşa şi suspectul în cauză, orbit de pofte, a uitat că în urma unui act sexual rămân probe greu de demontat. Şi chiar dacă apucăturile animalice nu au fost duse la finalitate în primul caz, bărbatul nu s-a putut abţine, şi în ce fel nu se ştie, şi-a lăsat “amprenta” masculină pe furoul victimei.

Bărbatul este în prezent reţinut în arestul IPJ Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor amintite anterior, şi riscă pedeapsa cea mai mare, pentru omor, în acest caz putând fi trimis după gratii pentru următorii 20 de ani. Cercetările continuă însă, acestea fiind doar concluziile preliminare ale anchetei, întrucât omorul, dacă se dovedeşte că a fost săvârşit cu intenţie după ce femeia a fost tâlhărită, se poate încadra la omor deosebit de grav, ceea ce ar duce la o altă sentinţă, bărbatul riscând chiar închisoarea pe viaţă. Rămâne totuşi o întrebare: dacă nu s-ar fi făcut legătura între cele două fapte şi nu ar fi recunoscut violul, bărbatul şi-ar fi căutat altă victimă? (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.