Eveniment

Crește numărul teleormănenilor care au călătorit recent în Italia și care sunt izolați la domiciliu

19 teleormămeni care au călătorit recent în Italia, în regiunile Lombardia și Veneto, în afara zonelor în care s-a constituit carantina de către autoritățile italiene, sunt monitorizate de Direcția de Sănătate Publică Teleorman, a precizat Iuliana Popescu, directorul DSP Teleorman, în cadrul unei conferințe de presă ținute, miercuri, la sediul Prefecturii Teleorman. În prezent, toate cele 14 persoane se află în izolare la domiciliu, împreună cu rudele acestora care domiciliază la aceeași adresă, măsura fiind aplicată pentru o perioadă de 14 zile, timp în care vor ține permanent legătura cu reprezentanții DSP pentru a comunica starea de sănătate și eventualele simptome cu care se confruntă. Persoanele aflate în prezent în izolare la domiciliu nu prezintă simptome și sunt sănătoase, a menționat Iuliana Popescu.

Toți teleormănenii care se află în izolare la domiciliu și care sunt monitorizați de DSP Teleorman vor primi o adeverință eliberată de instituție, cu care să se prezinte la medicul de familie, pentru concediu medical, concediu ce se dă retroactiv pentru luna în curs și pentru luna anterioară, a mai explicat directorul DSP Teleorman.

Pe de altă parte, toate persoanele care se întorc din Italia, din zonele Lombardia și Veneto, dar și din China continentală, provincia Hubei vor intra în carantină timp de 14 zile, imediat după revenirea în țară, în cele două spații identificate deja de autoritățile județene. Pentru moment, la nivelul județului nu există persoane aflate în astfel de cazuri, însă autoritățile sunt pregătite și pentru situații de carantină.

La conferința de presă, alături de directorul DSP Teleorman, au luat parte prefectul județului, Liviu Dumitrașcu, dar și Luminița Dumitrașcu, medic șef al Departamentului de Sănătate Publică, cea care a și explicat, de altfel, care sunt principalele măsuri ce trebuie luate pentru combaterea infecțiilor cu noul CORONAVIRUS, dar și care este diferența dintre un caz suspect, un caz probabil și un caz confirmat.

„Ce înseamnă un caz suspect? Este un pacient cu infecție respirtatorie acută, cu debut brusc, cu tuse, febră, durere în gât, scurtarea respirației și creșterea frecvenței respiratorii, care necesită sau nu spitalizare – nu toate formele de infecție cu coronavirus o să fie grave – și, în perioada de 14 zile înainte de debutul simptomului, a întrunit unul dintre următoarele criterii epidemiologice: a avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de infecție cu COVID-19 sau a avaut istoric de călătorie în zonele de transmitere comunitară extinsă, alte zone afectate menționate în lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă. (…) Contactul apropiat al unui caz de infecție cu COVID-19 este persoana care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19, persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19, persoana care a avut contact față în față la o distanță mai mică de 2 metri cu o persoană infectată cu COVID-19”, a explicat medicul epidemiolog Luminița Dumitrașcu.

Toți cei care sosesc din regiunile Lombardia și Veneto, când intră în țară, primesc chestionarul emis de Ministerul Sănătății, cel care a fost emis, inițial, pentru călătorii din China, care de altfel sunt monitorizați în continuare, pe care îl completează și care ajunge în cel mai scurt timp la direcțiile de sănătate publică din județul de domiciliu, a spus dr. Luminița Dumitrașcu.

„Cei care se întorc din orașele de pe lista zonelor cu transmitere comunitară și care prezintă simptomele enumerate anterior și la care se vede în mod evident că sunt bolnave de o boală infecțioasă respiratorie, vor merge la institutele de sănătate publică stabilite pentru testare, dacă sunt pozitive sunt internate automat. Dacă testul este negativ, aceste persoane vor merge în carantină”, a mai spus dr. Luminița Dumitrașcu.

În ceea ce privește cele două spații identificate de autorități pentru asigurarea carantinei, prefectul Liviu Dumitrașcu a precizat că în Tabăra Dunărica sunt disponibile 36 de locuri, în timp ce alte șase locuri sunt disponibile la Spitalul TBC de la Roșiori.

„Noi ne luăm măsuri de prevenție, deocamdată nu avem niciun caz ce necesită carantină, dar suntem pregătiți pentru orice eventualitate. Din punct de vedere al CJSU, vă asigur că au fost luate toate măsurile de prevenție”, a explicat prefectul județului, Liviu Dumitrașcu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.