Social

Crește gradul de ocupare a spitalelor COVID-19 din Teleorman – 41,93%

Direcția de Sănătate Publică Teleorman a început să publice gradul de ocupare a paturilor din spitale cu pacienți COVID-19 din data de 18 ianuarie 2022, iar în raportarea valabilă pentru 24 februarie este pentru prima dată când această rată depășește 40 de procente. Asta în timp ce rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 este în scădere continuă de zile bune. Astfel, potrivit sursei citate, rata de infectare la nivelul județului este de 7.24 cazuri la mia de locuitori, iar gradul de ocupare a spitalelor COVID este de 41,93%.

În continuare, în toate cele 97 de unități administrativ-teritoriale teleormănene există cel puțin un caz de COVID-19 confirmat, cele mai mari rate de incidență înregistrându-se în Vitănești – 10.70, Alexandria – 11.41, Gălăteni – 11.52, Roșiorii de Vede – 11.59, Vârtoape – 11.78, Ciuperceni – 11.79, Videle – 13.61, Crevenicu – 14.62 și Beuca – 17.42. Pe de altă parte, comunele Uda-Clocociov, Traian și Beuca se situează la polul opus, cu rate de infectare mai mici de 1 caz la mia de locuitori.

În ultimele două săptămâni, 2563 de persoane din județul Teleorman au fost confirmate cu COVID-19.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.