Ministrul Educației a semnat Ordinul privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior de stat, în anul universitar 2023-2024.
Astfel, cuantumul minim al bursei sociale crește de la 580 lei la 900 lei, cuantumul bursei pentru doctoranzi înmatriculați în anul III și IV de studii crește de la 1700/1950 lei la 3200 lei, se acordă o bursă de studiu pentru licență didactică cu dublă specializare, respectiv pentru masterat didactic, în valoare de 3158 lei, se acordă burse de excelență olimpică / internațională studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat înmatriculați în anul I, licență, care au obținut premiile I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale – 3300 lei pentru premiul I, 2475 lei pentru premiul II, 1650 lei pentru premiul III.
Pe lângă aceste modificări, cuantumul burselor de performanță, bursa de performanță sportivă, bursa pentru învățământ dual și bursa specială vor fi stabilite prin hotărâre a senatului instituției de învățământ superior de stat, la propunerea Consiliului de administrație.