Politic

“Cred că o să vorbesc la USL să luăm decizia să pierdem alegerile parlamentare…” – declară Dragnea ironic

Ajuns la sediul DNA, miercuri,  în jurul orei 13.00, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, a precizat că s-a prezentat la DNA la solicitarea procurorilor şi că nu se putea sustrage acestei solicitări, mai ales că, din punctul lui de vedere, nu se face vinovat de nimic, principala acuzaţie adusă de procurori ar fi că el „s-a asociat cu mii şi zeci de mii de persoane pentru a asigura la vot o prezenţă mai mare de 50 plus unu” la referendumul din 29 iulie. “În cuvinte mai simple, eu sunt chemat la DNA pentru că, alături de milioane de români, am fost să votez la referendum. Vreau să transmit un semnal pentru toţi colegii noştri că sunt viu şi nevătămat şi vom merge înainte”, spunea Liviu Dragnea.
Dragnea a stat 30 de minute la DNA, la ieşirea de la întâlnirea cu procurorii acesta declarând că  “este un dosar eminamente politic. Am depus astăzi un memoriu în care răspund la acuzaţiile ce mi-au fost aduse”. Acesta a mai declarat că este de părere că trebuie schimbată legislaţia privind partidele, unde să se menţioneze că partidele nu mai au voie să îndemne alegătorii să meargă la urne. “Cred că o să vorbesc la USL să luăm decizia să pierdem alegerile parlamentare pentru că, altfel, dacă vom câştiga, suntem acuzaţi că vrem să atragem foloase necuvenite”, a mai declarat, ironic, Dragnea, având în vedere cât de absurd este să anchetezi o persoană pentru că participă, ca şi candidat la unele alegeri şi vrea să le câştige, culmea!!! (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.