Politic

Crăcea, înlocuit de Codrea la şefia PDL Turnu Măgurele

Ceea ce, de o bună bucată de vreme, păreau să fie numai zvonuri se confirmă, într-un final: Claudiu Crăcea va fi înlocuit de la şefia Organizaţiei PDL Turnu Măgurele. Sursele noastre precizează că locul acestuia va fi luat de Ion Codrea, un prosper om de afaceri local. Dacă până acum câteva zile, Crăcea îi deranja mai mult pe democrat-liberalii turneni, cu aroganţa şi comportamentul de zbir pe care le afişa, se pare că de la ultimele evenimente, acesta a reuşit să “dezamăgească” persoane din vârful ierarhiei de partid. Astfel că argumentul principal pentru detronarea lui Crăcea a fost legat de faptul că acesta este incapabil să accepte şi să se adapteze la noua formula de conducere a PDL Teleorman, fiind unul dintre principalii promotori ai tentativei de răsmeriţă de acum câteva zile, refuzând să participe la şedinţele BPJ şi agitând spiritele în mod gratuit în interiorul partidului.

Referitor la acest aspect, preşedintele  PDL Teleorman, Cristi Barbu, ne-a contactat telefonic şi a ţinut să precizeze faptul că tot ceea ce urmăreşte în noua sa funcţie este să pună accentul pe ideea de unitate a dreptei în Teleorman, a subliniat faptul că el nu doreşte excluderea niciunui membru de partid, dimpotrivă, este dispus să recheme şi alţi foşti membri cu care să colaboreze pentru reformarea partidului, iar referitor la Claudiu Crăcea, preşedintele PDL declară că acesta nu va fi exclus din partid şi nici de la conducerea PDL Turnu Măgurele. Rămâne de văzut ce se va întâmpla.

În acelaşi timp, Biroul Permanent Local al fostului PDL Turnu Măgurele a emis un comunicat de presă în care îşi exprimă susţinerea faţă de Claudiu Crăcea: “Eminenta (n.r. – cel care a redactat comunicatul de presă face o gravă confuzie între “eminent” şi “iminent”) plecare la PP-DD sau alte neadevăruri care s-au spus la adresa preşedintelui nostru dl. Crăcea Claudiu Daniel le considerăm lucruri inventate şi le respingem în totalitate”.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla şi cine a avut dreptate.

2 Comments

  1. Alexandru Miu

    Stimabile Cracea, oamenii ca tine nu mai au ce cauta in politica. Timpul cerne calitatea oamenilor. Nu ai facut bani cu statul? Dar finantarea de la MDRT pt parcul solar? Hmm.. era pe vremea stimabilei, Udrea, nu?
    Hai sa fiu sincer cu tine, ca am impresia ca pierd timpul.
    Nu ai fost, nu esti si nu vei fi niciodata om politic! Ai fost doar o marioneta …
    Si esti. Si vei fi. Frustratul d…u, du-te dupa Nitulescu. Dar, cum spuneam, timpul le rezolva pe toate. Tic-tac, tic-tac…

  2. Cracea Claudiu Daniel

    Sursele dumneavoastra lasa de dorit! Oricum nu am o problema. Nu am trait din politica , nu am facut afaceri cu statul si am fost intotdeauna pe picioarele mele. Dreptul la opinie si dreptul la libera exprimare nu mi-l poate lua nimeni! Este unul din motivele pentru care am stat in PDL. Va salut!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.