Social

COVID-19/Încă o comună din Teleorman a trecut pragul de incidență pentru care sunt aplicabile restricțiile de weekend

După ce săptămâna trecută, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman a adoptat hotărârea prin care în comuna Beuca se impun o serie de restricții în zilele de vineri, sâmbătă, și duminică, o nouă comună teleormăneană se află în aceeași situație. Astfel, conform datelor centralizate furnizate de Direcția de Sănătate Publică Teleorman privind rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile la nivelul localităților din județ, la data de 13 septembrie 2021, în comuna Ciuperceni, incidența este de 5.08.

Ca și în cazul comunei Beuca, unde rata de incidență este de 6.56, și Ciuperceni se încadrează în aceleași prevederi legale privind stabilirea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De altfel, în toate localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mare de 4 și mai mică sau egală cu 7.5 cazuri la mia de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00 – 05.00, cu câteva excepții: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată, deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit, deplasarea din motive justificate, cum ar fi îngrijirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave ori cu dizabilități sau decesul unui membru de familie.

De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializareși consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice/nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă. La fel, este interzisă activitatea în baruri, cluburi sau discoteci, dar și cea a operatorilor licențiați în jocuri de noroc.

De menționat că persoanele care se deplasează în interes profesional sau personal în intervalele supuse restricțiilor sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angator ori declarație pe proprie răspundere completată în prealabil.

În ceea ce privește municipiile și orașele din județ, potrivit acelorași cifre oficiale publicate de DSP Teleorman, cele mai multe îmbolnăviri în ultimele două săptămâni sunt raportate la Alexandria – 81 de cazuri, Roșiorii de Vede – 58, Turnu Măgurele – 50, Videle – 20, în timp ce la Zimnicea au fost confirmate doar 2 cazuri în perioada menționată.

Rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut la nivelul județului Teleorman la 1.17 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile 421 de teleormăneni fiind confirmați pozitiv.

Pe de altă parte, în 33 de localități din mediul rural rata de incidență cumulată este zero, nicio infectare cu noul coronavirus nefiind confirmată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.