Social

COVID-19 / Creștere a numărului de cazuri, de la 1.332 la 3.407, în 24 de ore

Cifrele centralizate de Ministerul Sănătății privind situația cazurilor de COVID-19 relevă o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor nou-confirmate pentru data de 5 aprilie comparativ cu ziua precedentă. Astfel, la nivel național, au fost înregistrate 3.407 cazuri noi de COVID-19, cu 1.715 mai multe față de ziua anterioară.

În ceea ce privește județul Teleorman, au fost înregistrate 16 cazuri noi, iar rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 1.56 cazuri la mia de locuitori. De la debutul pandemiei de coronavirus, 34.068 de teleormăneni s-au îmbolnăvit de COVID-19. De asemenea, la data raportării, în spitalele din județ sunt internați 39 de pacienți cu COVID-19, dintre care 3 la ATI.

La nivelul întregii țări, în unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.377 cu 188 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 360 persoane, cu 21 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 360 pacienți internați la ATI, 308 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 133 sunt minori, 132 fiind internați în secții, cu 27 mai puțin decât în ziua anterioară și 1 în ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

În intervalul 04.04.2022 (10:00) – 05.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 27 decese (14 bărbați și 13 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 27 decese, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 27 pacienți decedați, 20 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 30-39 de ani, 1 avea vârsta între 50-59 de ani, 3 aveau vârsta între 60-69 de ani, 1 avea vârsta între 70-79 de ani și 1 avea vârsta peste 80 de ani. Toți pacienții prezentau comorbidități.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.