Politic

Cornel Gogan a fost ales președinte al PNL Videle

Cornel Gogan a fost ales, duminică, președinte al organizației PNL Videle, cu majoritatea voturilor membrilor de partid prezenți la ședința Comitetului de Coordonare Local. Acesta va face echipă cu cei cinci vicepreședinți ai PNL Videle – Valentin Popescu, Cristina Dorobanțu, Cristian Nicodim, Constantinescu Florică și Costel Toc.

Tot duminică, la alegerile la care au luat parte senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, dar și Emilia Paraschivescu, prefectul județului, consilierul judetean Florin Titirișcă și primarul de la Moșteni, Vică Tăbărana,  au fost aleși și membrii Biroului Politic Local și trezorierul organizației.

Vreau să vă asigur că, de mâine încolo, organizația PNL Videle va fi deschisă pentru toți tinerii din orașul Videle, vreau să vă asigur că nu voi ține cu dinții de această poziție pentru a-mi declara candidatura la Primăria Videle. Singurul meu obiectiv este ca PNL să câștige Primăria Videle. După mai bine de două mandate ale actualului primar, este evident că în orașul Videle nu s-a întâmplat nimic bun. (…) Eu vreau să vă asigur că nu voi face niciun lucru care să aibă legătură doar cu mine, ci numai lucruri care vor fi benefice orașului. Nu am de gând să iau această organizație pe persoană fizică, nu mă interesează altceva decât ca în 2024 PNL să aibă primar în orașul Videle. Vă mulțumesc pentru ați fost, astăzi, alături de mine, că mi-ați acordat votul de încredere și vă asigur că vom fi o echipă pentru Videle și pentru videleni!”, a spus președintele ales al PNL Videle, Cornel Gogan

Prezentă la alegeri, prefectul județului, Emilia Paraschivescu a ținut să le spună celor prezenți la întâlnire că, la Videle, PNL și-a propus să miște lucrurile în domeniile esențiale, ca educație, sănătate, dar și infrastructură, acolo unde sunt multe probleme, pentru care oamenii așteaptă soluții, iar aceste soluții pot veni de la echipa liberală care și-a început, duminică, mandatul.

Vreau să vă rog cu această ocazie, dacă aveți propuneri, să le spuneți fără rețineri, pentru că oricare dintre dumneavoastră poate să vină cu un lucru bun, să punem să îmbunătățim viața orașului nostru. Sunt sigură că o să mergem mai departe în această formula și cu o familie lărgită”, a spus Emilia Paraschivescu, de loc din Videle.

 Eugen Pîrvulescu, președinte PNL Teleorman și senator în Parlamentul României, l-a asigurat pe Cornel Gogan de toata susținerea sa în drumul lung și greu pe care a pornit odată cu alegerea în funcția de președinte al PNL Videle.

“Îi doresc succes noului președinte Cornel Gogan și, totodată, și Biroului Politic Local al orașului Videle. Plecați pe un drum greu, un drum de muncă, fără remunerație financiară și fără alte avantaje personale, un drum de muncă în PNL cu obiectivul clar de a scoate orașul Videle din mâna PSD. În mine veți avea, de acum încolo, un  partener loial și corect. Oamenii din Videle așteaptă de la dumneavoastră altfel de a face politică, s-au săturat, cred eu, și dacă nu ne-au votat în 2020 înseamnă că noi suntem de vină, nu oamenii. Populația orașului Videle așteaptă de la Cornel Gogan și echipa lui de conducere să colaboreze cu populația, cu secțiile de votare, să adunăm toate problemele orașului, să încercăm să aducem un plus din partea guvernării liberale și să aducem investiții noi, ca și guvern liberal.(…) Cred că trebuie mai multă unitate, mai multă maturitate în tot ce înseamnă organizația Videle, pentru că pe lângă opoziția pe care o să o facem la Bădănoiu, oamenii așteaptă și soluții. (…) Oamenii se uită la noi, suntem singurul partid de dreapta care poate să bată PSD la Videle, iar eu am încredere că avem maturitatea să ducem lucrurile la bun sfârșit”, a spus Eugen Pîrvulescu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.