Vineri, sâmbătă şi duminică, la dispeceratul Ambulanţei s-au înregistrat 358 de apeluri, mai puţine ca la sfârşitul săptămânii anterioare, dar au crescut cazurile de dispnee, dificultăţi de respiraţie. Pe primul loc în topul afecţiunilor s-au situat durerile abdominale sau de spate, afecţiunile cardiovasculare, dar şi puseele de tensiune. Copiii bolnavi, dificultăţile de respiraţie şi durerile toracice s-au numărat, de asemenea, printre cele mai multe solicitări la ambulanţă.
Totodată, a crescut numărul solicitărilor pentru persoanele care suferă de afecţiuni psihice, precum şi al celor care au atentat la propria viaţă, dar şi peroanelor implicate în agresiuni fizice şi al celor care au consumat băuturi alcoolice fără măsură, din prima categorie, respectiv cea a persoanelor cu afecţiuni psihice şi a celor care au încercat să se sinucidă, au ajuns la urgenţă 12 persoane, 9 au suferit traumatisme în urma agresiunilor fizice, iar 7 intoxicaţi cu alcool sau la un pas de comă alcoolică. (C.P.)