Eveniment

Copaci căzuți, mașini blocate în zăpadă și gospodării fără energie electrică, în Teleorman

Instituțiile județene și autoritățile locale responsabile cu gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice severe au intervenit, în noaptea de luni spre marți, la mai multe solicitări venite din partea cetățenilor care s-au confruntat cu situații dificile provocate de fenomele meteo nefavorabile, transmite ISU Teleorman. Mai multe mașini au rămas blocate în zăpadă, pe drumurile din Teleorman, iar autoritățile au intervenit și pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil. Mai mult, la această oră, cetățenii din mai multe localități din județ se confruntă cu probleme în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică.

Autoritățile au intervenit, noaptea trecută, în cazul unui autotren derapat pe centura Alexandriei (autovehiculul fiind scos de reprezentanții Drumurilor Naționale, cu utilajele din dotare), în cazul unui microbuz, fără pasageri, derapat pe raza localității Piatra,  în cazul unui camion blocat pe raza localității Călmățuiu de Sus, dar și în cazul unui camion blocat pe DN51, potrivit datelor furnizate de ISU Teleorman.

De asemenea, mai multe mașini au rămas blocate în zapadă, pe drumurile din județ, respectiv pe DN 65 A (patru autoturisme), pe DJ 612 (două autoturisme, în apropierea municipiului Roșiorii de Vede),  pe DN 51 (un autoturism pe raza localității Suhaia), iar o ambulanță a rămas blocată între Roșiorii de Vede și Turmnu Măgurele, pentru scoaterea acestora intervenind drumarii și membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

În perioada menționată, s-a intervenit și pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, în localitatea Necșești, a unui copac căzut pe carosabil, pe DJ 543, între Prundu și Lunca, precum și a unui copac căzut pe carosabil, pe raza localității Scrioaștea, transmit autoritățile.

În ceea ce privește alimentare cu energie electrică, la această oră sunt înregistrate 74 de deranjamente în 30 de localități, motiv pentru care operatorul de distribuție a trimis în teren 15 echipe de intervenție  pentru remedierea defecțiunilor tehnice.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.