În această perioadă, APIA se află în plină Campanie de efectuare a controalelor pe teren, clasic, teledetecţie, zootehnie şi eco-condiţionalitate, după cum ne-a precizat directorul APIA Teleorman, Eugen Coman. Campania a demarat în data de 14.09.2015 şi se finalizează pe data de 12.10.2015.
Potrivit şefului APIA, fermierii impactaţi sunt eşantionaţi după mai multe criterii, respectiv la controlul clasic sunt selectaţi 142 fermieri pentru o suprafaţă de 30.122,97 ha, la controlul prin teledetecţie sunt selectaţi 1.107 fermieri pentru o suprafaţă de 19.913,08 hectare, la controlul în sectorul zootehnic sunt selectaţi 543 fermieri cu o încărcătură de animale de 43.248 capete ovine, 26.313 capete caprine şi 1.276 capete bovine solicitate la plată.
De altfel, spunea Eugen Coman, pentru sprijinul cuplat acordat în sectorul zootehnic eşantionul cuprinde un număr de 215 vaci de lapte, 2.869 ovine şi 485 caprine, iar la controlul privind respectarea normelor de ecoconditionalitate şi SMR sunt selectaţi 328 fermieri din care, pentru ECO clasic – 107 fermieri, pentru ECO teledetecţie – 9 fermieri, pentru ECO zootehnie – 161 fermieri şi pentru ECO simplu – 53 fermieri.
Până în prezent, s-au făcut verificări pentru 361 fermieri în sectorul zootehnic şi 40 de fermieri la control clasic. Sunt 14 echipe de control pentru sectorul zootehnic şi 11 echipe de control pentru controlul clasic vegetal.
Întrucât legislaţia europeană în vigoare prevede posibilitatea plăţii în avans începând cu data de 15 octombrie a anului de cerere, APIA Teleorman va finaliza controalele în termenul impus pentru a putea autoriza plata avansului la data amintită, aşa cum s-a procedat în fiecare an de când s-a implementat plata avansului, a menţionat Eugen Coman. (C.P.)