Economie

Controale la fermierii care au solicitat sprijinul cuplat pentru vacile de lapte și de carne – În 2015, un fermier va primi aproximativ 1.600 lei/cap de animal

vaciAPIA începe verificările la fermierii care solicită prin cererea unică de plată sprijinul cuplat pentru vacile de lapte și de carne. Subvenția acordată de Comisia Europeană se ridică la 250 euro/cap de vacă de lapte și 300 euro/cap de vită de carne.

Sprijinul cuplat se adună cu ajutorul național tranzitoriu (ANT), plătit din bugetul de stat. Anul trecut, ANT a fost 503 lei/cap de vită de carne și 121 de lei/tona de lapte livrată, comercializată. Astfel că subvenția pe care o va încasa pe 2015 un crescător de bovine de lapte sau de carne este de trei ori mai mare decât în 2014. Ministrul Agriculturii a calculat că un fermier va primi aproximativ 1.600 lei/cap de animal.

În cadrul acestor controale, reprezentanţii APIA, vor verifica, în cazul vacilor de lapte, respectarea locației declarate pentru control; existența celor două crotalii aplicate și corespondența dintre numărul și numerele de identificare; înregistrarea în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) conform raportului extras cu o zi înainte de control sau chiar în ziua controlului; pașaportul animalului în original; existența Registrului individual al exploatației; înregistrarea corectă în Registrul individual al exploatației; sexul animalului; adeverință de înscriere în Registrul genealogic al rasei pentru fiecare animal în parte; contractul de furnizare a laptelui încheiat pentru cel puțin 6 luni, în cazul în care există o cotă de livrare; documente fiscale de comercializare a laptelui sau carnetul de comercializare, în cazul în care există o cotă de vânzare directă.

În cazul bovinelor de carne se va avea în vedere că vacile de carne nu trebuie să aibă o vârstă mai mare de 12 ani, iar la tauri de 6 ani, la data limită de depunere a cererii; dacă s-au pierdut crotalii, fermierul trebuie să prezinte un document justificativ, formularul F3, emis cu maxim 30 de zile înainte de înștiințarea controlului şi se va verifica existenţa animalelor care nu se găsesc la locul controlului în cazurile de forță majoră, cazuri de circumstanță naturală sau cazuri de deces. Dacă fermierul aflat în verificări nu permite accesul reprezentanților APIA, cererea lui de plată devine neeligibilă. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.