Economie

Controale ale ITM Teleorman pentru verificarea respectărilor unor măsuri dispuse în cadrul altor acțiuni

Afecțiunile suferite de lucrători ca urmare a accidentelor de muncă în cadrul acivităților din sectorul energetic tind să fie mult mai grave decât în alte sectoare ale economiei naționale, de cele mai multe ori soldându-se cu pierderea vieții lucrătorilor.

Pentru a vedea dacă unitățile de producție și distribuție a energiei electrice au luat măsurile dispuse în urma unor verificări anterioare, în cadrul Campaniei “Verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă la unitățile de producție și distribuție a energiei electrice”, ITM Teleorman a derulat o serie de acțiuni de control.

Astfel, în cursul lunilor octombrie și noiembrie 2016, au fost controlate 10 societăți comerciale pe raza județului care activează în industria energiei electrice.

Verificările de rigoare au vizat, după cum am menționat, măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acestea fiind realizate în totalitate.

Totodată, ITM Teleorman a efectuat o serie de acțiuni de control în cadrul Campaniei “Verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unitățile cu locuri de muncă verzi (recuperare – reciclare deșeuri, producere energie electrică din surse regenerabile)”.

În acest sens, în cursul lunii septembrie au fost controlate 15 societăți comerciale pe raza județului Teleorman care activează în industria energiei verzi. Verificările de rigoare au vizat măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, fiind realizate în totalitate. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.