Economie

Contract de finanțare pentru modernizarea străzilor în comuna Plopii Slăvitești prin Programul “Anghel Saligny”

La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate 30 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 312.971.412,51 de lei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, prevăd modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, construirea unor poduri, precum și refacerea trotuarelor, a parcărilor și a spațiilor verzi.

Din Teleorman, a semnat contractul de finanțare Primăria Plopii Slăvitești, în prezența secretarului de stat, Marin Țole, pentru proiectul “Modernizare străzi în comuna Plopii-Slăvitești, județul Teleorman”, în valoare de 12.000.000 lei.

“Prin astfel de proiecte, ne implicăm în modernizarea și dezvoltarea comunităților din întreaga țară și mă angajez să colaborez în continuare cu toate autoritățile locale, atât pentru proiectele aflate în desfășurare, cât și pentru noi inițiative care să vină în sprijinul oamenilor”, a precizat ministrul dezvoltării.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.984, în valoare totală de 22.112.971.412,51 de lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.