Eveniment

Consum de alcool și discuții în contradictoriu încheiate cu bătaie la Călmățuiu / Un bărbat și-a lovit vecinul cu un lemn în cap

Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Călmățuiu, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Potrivit IPJ Teleorman, duminică, 13 aprilie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi fost lovit de vecinul său.

Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, persoana vătămată ar fi fost lovită cu un obiect din lemn în zona capului de către vecinul său (bărbat în vârstă de 55 de ani).

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

 

Comments are closed.