Economie

Consiliul Local Videle a făcut o rectificare de buget de 10 miliarde lei câştigaţi din licitaţii

La ultima şedinţă a Consiliului Local Videle a fost adoptată, din inţiativa primarului Nicolae Bădănoiu, o hotărâre prin care bugetul local a fost rectificat cu suma de 10 miliarde lei, bani rezultaţi ca diferenţă dintre suma estimată de Consiliul local şi cea obţinută, efectiv, la unele licitaţii organizate în perioada de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii iulie. În acest context, s-au repartizat mai mulţi bani pentru asistenţa socială, Videle fiind un oraş mai mult agrar, cu destui locuitori cu venituri sub nivelul statistic de săracie; pentru construirea, amenajarea şi dotarea a trei locuri de joacă pentru copii, absolut necesare în unele cartiere, dar şi pentru spitalul din subordinea consiliului local, pentru şcolile din oraş, pentru reabilitarea pieţei, pentru activităţile sportive, dar şi pentru buna fiuncţionare a aparatului administrativ al Unităţii Administrativ Teritoriale Videle. Desigur, este o realizare demnă de apreciat, cu toate că suma nu este una  foarte mare, dar  se acoperă, totuşi, unele cheltuieli, care altfel nu puteau fi efectuate şi nici obiectivele respective realizate. (Gh.P.)

One Comment

  1. Mihai ot PubliBet

    Mai Consiliul Local, inchide-ti dreaqu gratarul din piata al numitului mosneag dezaxat GOGU!!!!Ne-a imputit si afumat pe toti, este sursa continua de poluare, alea de acolo sunt tebeciste si purtatoare de microbi!!!Inchide-ti sandramaua lui Gogu-Boshorogu!!!Poluare, evaziune fiscala, munca la negru, totul la noi in piata Videle la Nea Gogu Boshorogu!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.