Aleşii locali alexăndreni se întrunesc în şedinţă ordinară joi, 25 octombrie, în sala de ședințe a Primăriei, începând cu ora 14.00, printre proiectele de hotătâre trecute pe ordinea de zi a întâlnirii fiind și cel cu privire la aprobarea cuantumului burselor acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Alexandria, aferente anului școlar 2018-2019, precum și cele cu privire la organizarea concursului “Mister Alexandria – ediția I”, și organizarea concursului “Miss Alexandria – ediția a IV-a”.
Totodată, aleșii locali alexăndreni vor supune dezbaterii și vor vota și proiectele de hotărâre cu privire la organizarea “Festivalului de colinde, tradiții și obiceiuri de iarnă – ediția a IV-a”, cel cu privire la aprobarea protocolului de colaborare dintre Municipiul Alexandria prin Consiliul local al municipiului Alexandria cu Agenția Națională Antidrog în vederea susținerii unor acțiuni de educare și conștientizare, cel cu privire la aprobarea protocolului de colaborare dintre Municipiul Alexandria prin Consiliul local al municipiului Alexandria cu Organizația Salvați Copiii România în vederea susținerii unor acțiuni de educare și conștientizare, precum și pe cel cu privire la aprobarea proiectului soft “Educație pentru sănătate în comunitatea marginalizată din zona blocurilor 100 din Municipiul Alexandria”.
Pe ordinea de zi a întâlnirii mai sunt trecute și proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea listei de priorități cu persoanele îndreptățite să primească locuințe sociale din municipiul Alexandria în anul 2019 și cel cu privire la aprobarea listei de priorități cu persoanele îndreptățite să primească locuințe din fondul locativ de stat al municipiului Alexandria în anul 2019.