Politic

Consiliul Local Alexandria se întrunește în ședință de lucru/ Pe ordinea de zi, aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale pentru anul 2019

Aleşii locali alexăndreni se întrunesc în şedinţă ordinară luni, 30 iulie, în sala de ședințe a Primăriei, începând cu ora 14.00, printre proiectele de hotătâre trecute pe ordinea de zi a întâlnirii fiind și cel cu privire la modificarea și completarea Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare cu plată a autovehiculelor în municipiul Alexandria, în parcările administrate de SC Piețe și Târguri Alexandria SRL, aprobat prin HCL nr. 334/2017, cu modificările și completările ulterioare, precum și cel cu privire la aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale pentru anul 2019 din municipiul Alexandria şi constituirea comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale pentru întocmirea listei de priorităţi.

Totodată, aleșii locali alexăndreni vor supune dezbaterii și vor vota și proiectele de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice actualizate, faza Studiu de fezabilitate, și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Rețea de iluminat public pe Șoseaua Turnu Măgurele – incinta fostei U.M. în Municipiul Alexandria”, cu privire la punerea la dispoziție a spațiului necesar și utilizarea echipamentelor în scopul proiectului „Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă”. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.