Social

Consiliul Local Alexandria aprobă componența echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică

Consilierii locali alexăndreni se întrunesc în ședință ordinară, luni, 29 martie, pe ordinea de zi fiind trecute mai multe proiecte de hotărâre, între care și cel privind aprobarea componenței echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică pe raza municipiului Alexandria. Potrivit proiectului de hotărâre postat pe site-ul Primăriei, din echipa mobilă vor face parte un șef de serviciu al Centrului Rezidențial pentru Persoane Fără Adăpost, un consilier juridic, un asistent medical comunitar, un psiholog, un mediator sanitar, toți din cadrul Direcției de Asistență Socială Alexandria, dar și echipajul de serviciu din cadrul – Direcției Poliția Locală a municipiului Alexandria, iar semnalarea situaților urgente de violență domestică pentru care este necesar sprijinul acesteia se realizează prin intermediul liniilor telefonice ale instituțiilor publice abilitate să intervină în astfel de cazuri, respectiv la numărul: 0800/801986 – Primăria Alexandria dispecerat permanent, precum și la solicitarea organelor de poliție de pe raza unității administrativ-teritoriale.

Totodată, proiectul mai prevede și că persoanele domiciliate în municipiul Alexandria, supuse violenței domestice, care nu au unde să locuiască, pot beneficia de serviciile sociale acordate în cadrul centrelor subordonate Direcției de Asistență Socială Alexandria, pe o perioadă de cel mult un an.

„Violența domestică în România este una dintre cele mai apăsătoare probleme existente în prezent, cu consecințe grave asupra dezvoltării armonioase a unei societăți. Conform prevederilor legale, violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, psihologică, economică, socială, cibernetică sau spirituală, care se produce în mediul familial sau domestic, ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima. Autoritățile administrației publice centrale și locale au obligația să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenței domestice și pentru preîntâmpinarea unor situații de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale victimelor violenței domestice”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Potrivit normelor în vigoare, echipa mobilă: verifică semnalările de violență domestică efectuate prin intermediul liniilor telefonice ale instituțiilor publice abilitate, inclusiv al liniilor telefonice de urgență, altele decât numărul unic de urgență la nivel național (SNUAU) – 112; acordă informare și consiliere victimelor violenței domestice; sprijină victimele violenței domestice, prin orientarea acestora către serviciile sociale existente pe raza localității / județului, adecvate nevoilor acestora; informează, consiliază și orientează victima în ceea ce privește măsurile de protecție de care aceasta poate beneficia din partea instituțiilor competente: ordin de protecție provizoriu, ordin de protecție, formularea unei plângeri penale, eliberarea unui certificat medico-legal, etc; asigură măsurile de protecție socială necesare pentru victime, minori, persoane cu dizabilitati, sau persoane cu nevoi speciale, vizate de ordinul de protecție provizoriu sau de ordinul de protecție și păstrează confidențialitatea asupra identității acestora; colaborează cu serviciile de asistență medicală comunitară în situația în care identifică probleme medicale privind victimele și / sau copiii lor; intervine în cazurile de violență domestică, la solicitarea organelor de poliție, atunci când prin ordinul de protecție provizoriu s-a dispus măsura evacuării temporare a agresorului din domiciliu, iar acesta din urmă a solicitat potrivit legii, cazarea într-un centru rezidențial.

De asemenea, persoanele desemnate de autoritățile publice pentru instrumentarea cazurilor de violență domestică, au ca atribuții principale: monitorizarea cazurilor de violență domestică din sectorul sau unitatea teritorială deservită; culegerea informațiilor asupra acestora; întocmirea unei evidențe separate; asigurarea accesului la informații la cererea organelor judiciare și a părților sau reprezentanților acestora; informarea și sprijinirea lucrătorilor poliției care în cadrul activității lor specifice întâlnesc situații de violență domestică; identificarea situațiilor de risc pentru părțile implicate în conflict și îndrumarea acestora spre servicii de specialitate; colaborarea cu instituții locale de protecție a copilului și raportarea cazurilor, în conformitate cu legislația în vigoare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.