Consiliul Local Alexandria a adoptat, în cea mai recentă ședință a forului de decizie de la nivelul reședinței de județ, cu votul aleșilor social-democrați, proiectul privind aprobarea contribuției sub formă de cotizaţie a Municipiului Alexandria, în calitate de membru asociat, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ,,Managementul Deșeurilor Teleorman”, pentru anul 2021, în cuantum de 18.000 de lei. Suma aprobată este una de mai bine de șapte ori mai mică decât cea hotărâtă de Adunarea Generală a ADI Managementul Deșeurilor, care pentru Alexandria fusese stabilită, încă din anul 2018, la suma de 130.000 de lei.
Despre decizia Consiliului Local Alexandria de a reduce cotizația, Daniel Grosu, directorul executiv al ADI Managementul Deșeurilor spune că este una ilegală, din moment ce hotărârile Adunării Generale, odată adoptate, devin obligatorii pentru toate unitățile administrativ-teritoriale, iar în urma celei din aprilie era stabilită cotizația de 130.000 de lei pentru muncipiul Alexandria, suma fiind aceeași ca și în ultimii doi ani.
„Să știți că aceste cotizații sunt stabilite raportat la populație. Nu decide Daniel Grosu cotizația, nu o decide nici Victor Drăgușin. Suma este de 2.49 lei/cap de locuitor, iar cuantumul cotizației nu a fost mărit, așa cum susține domnul primar. Cotizația de 130.000 de lei a fost aprobată încă din 2018, chiar de domnul Victor Drăgușin. Noi am notificat Instituția Prefectului, pentru că nu este normal ce face domnul primar Victor Drăgușin”, spune Daniel Grosu, directorul executiv al ADI Managementul Deșeurilor.
De altfel, aleșii PNL au votat împotriva proiectului de hotărâre, iar liberalii din Consiliul Local Alexandria au anunțat că vor ataca în contencios administrativ hotărârea.
Despre decizia de a reduce cotizația, primarul Victor Drăgușin spune că nu i s-a părut normal să susțină în fața consilierilor locali o cotizație la ADI Managementul Deșeurilor de 130.000 de lei, în condițiile în care sunt foarte multe primării din județ care nu au plătit niciodată cotizațiile către asociație. Mai mult, a mai spus primarul Alexandriei, cuantumul cotizației a fost stabilit când nici măcar nu fuseseră aprobate bugetele locale ale UAT-urilor din județ.
„Nu au dreptul să stabilească, niște primari, oricare ar fi ei, o cotizație dincolo de voința consiliilor locale, mai ales că bugetele nu erau aprobate… Eu nu am votat această cotizație, eu nu puteam să vin în fața dvs. și să spun că ne-a impus o majoritate de primari PNL că avem de plătit un miliard trei sute cotizația la Managementul Deșeurilor (…) nu au ținut cont de recomandarea pe care eu am făcut-o, și anume să discutăm despre sumă după aprobarea tuturor bugetelor locale, că nu era niciunul aprobat, nici Consiliul Județean nu aprobase (…) ADI Managementul Deșeurilor mai are de încasat 19 miliarde de lei de la primării care nu au dat niciun leu niciodată (…) Eu nu puteam să vin în fața dumneavoastră să vă spun să dăm 1,3 miliarde, în condițiile în care erau 19 miliarde de lei de încasat de la UAT-uri care nu au plătit niciodată nimic, nu mai fac acum trimitere la culoarea politică, ca să funcționeze o structură formată din clientela dumneavoastră politică”, a spus Victor Drăgușin, primarul Alexandriei, în ședința în care a fost votată cotizația către ADI Managementul Deșeurilor.















