Economie

Consiliul local a stabilit taxa pentru autovehiculele de tonaj greu care tranzitează Alexandria

Carmen Dumitrescu

În municipiul Alexandria, circulaţia autovehiculelor  cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, atât pentru cele aflate în tranzit, cât şi pentru cele care circulă cu regularitate pe străzile municipiului este reglementată în cadrul Consiliului local, aceasta fiind una dintre sursele de venit din bugetul local. O dată cu finalizarea şoşelei de centură, accesul autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone se face exclusiv în baza unei autorizaţii de trafic eliberată contra unei taxe, stabilită în funcţie de masa maximă autorizată a autovehiculului şi de traseul pe care urmează să circule în municipiu. Măsura aplicării acestei taxe a avut ca principală intenţie reducerea numărului de autovehicule cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone care doar tranzitează municipiul, dar şi protejarea infrastructurii rutiere.

După cum ştim, traficul din Alexandria este în continuare destul de aglomerat, iar infrastructura rutieră este suprasolicitată, motiv pentru care consilierii locali au decis, în cadrul şedinţei de săptămâna trecută, modificarea taxelor de eliberare a autorizaţiilor de trafic cu scopul obţinerii de fonduri de la bugetul local pentru repararea şi întreţinerea căilor de circulaţie. Potrivit hotărârii de consiliu local, măsura este absolut necesară, pentru că ea vizează mai multe scopuri importante: asigurarea administrării în condiţii de eficienţă şi protejare a infrastructurii rutiere, asigurarea fluenţei traficului şi siguranţei rutiere, evitarea formării unor blocaje în trafic în zona centrală şi dirijarea traficului către zonele periferice şi protejarea mediului înconjurător.

De asemenea, a mai fost necesară introducerea în Regulamentul de organizare a traficului autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în Alexandria, o prevedere care să permită eliberarea autorizaţiilor de trafic de către staţiile de alimentare cu carburanţi situate la intrările în municipiu, facilitând astfel obţinerea autorizaţiilor de trafic pe tot parcursul zilei şi nopţii de către toate autovehiculele care depăşeşsc 3,5 tone.

Potrivit regulamentului, autorizaţia de trafic se eliberează la cererea proprietarului sau deţinătorului legal al autovehicului în baza următoarelor documente despuse la sediul Serviciului Public de interes local Administraţia Domeniului Public Alexandria la data solicitării autorizaţiei: cerere scrisă, copie de pe codul unic de înregistrare al societăţii comerciale, copie de pe certificatul de înmatriculare, respectiv certificatul de înregistrare al autovehicului şi dovada achitării la Primăria Alexandria a contravalorii taxei autorizaţiei de trafic calculată în funcţie de masa maximă total autorizată a autovehicului. Vor fi scutite de plata taxelor şi de la obţinerea autorizaţiei de trafic următoarele categorii de autovehicule: autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, autorizate în acest sens, autovehiculele rutiere aparţinând MAN, Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă, Salvării, Poliţiei, SRI, Jandarmeriei, penitenciarelor şi unităţilor de pompieri, SPP, Ministerului Public, Ministerului Justiţiei aflate în misiuni specifice. De scutiri vor beneficia şi autovehiculele  aparţinând societăţilor non-profit  şi de binefacere numai pe perioada transportului umanitar, autovehiculele destinate intervenţiilor în cadrul serviciilor de utilitate publică, autovehiculele pentru depanare auto sau cele special utilizate pentru servicii funerare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.