Cu unanimitate de voturi, Consiliul local al municipiului Alexandria a aprobat miercuri, 19 august, o serie de modificări la Regulamentul de convieţuire socială. Noile reguli privesc în special circulaţia unor categorii de vehicule pe raza municipiului Alexandria şi accesul cu animalele de companie în anumite spaţii şi plimbarea acestora pe domeniul public. Potrivit documentului aprobat, accesul cu biciclete, scutere, motorete, motociclete şi ATV-uri în parcuri, locuri de joacă şi alte spaţii de agrement este interzis. Doar copiii cu vârsta de până la 14 ani, dacă sunt însoţiţi de părinţi, se vor mai putea plimba cu bicicletele sau tricicletele în parcuri.
De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a hotărârii adoptate va fi interzisă circulaţia pe strada Dunării şi strada Bucureşti, pe tronsonul cuprins între strada Al. Ghica şi strada Dunării, a căruţelor, tractoarelor şi utilajelor agricole, interzicerea circulaţiei pe strada Dunării şi strada Bucureşti, pe tronsonul cuprins între strada Al. Ghica şi strada Dunării, în intervalul orar 22.00-06.00 a mopedelor, scuterelor, motocicletelor cu şi fără ataş, motoretelor şi ATV-urilor şi circulaţia tuturor acestor vehicule pe strada Libertăţii pe tronsonul cuprins între străzile Ion Creangă şi Bucureşti.
Noul regulament prevede şi sancţiuni. Pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia vehiculelor pe raza municipiului Alexandria amenzile vor fi cuprinse între 25 şi 2500 lei, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor revenind în sarcina Poliţiei Locale.
Consilierii alexăndreni au aprobat şi interzicerea accesului cu animale de companie în parcuri, locuri de joacă şi alte spaţii de agrement, excepţie făcând doar Parcul Pădurea Vedea. Doar animalele de companie care însoţesc persoane cu dizabilităţi vor mai putea pătrunde în toate aceste spaţii.
De asemenea, conform noilor reguli, plimbarea pe domeniul public – alei, trotuare sau alte locuri decât cele special amenajate – a animalelor de companie se poate face doar dacă proprietarii acestora au asupra lor materiale necesare pentru curăţirea locului şi evacuarea dejecţiilor fiziologice. Prin materiale necesare păstrării curăţeniei se înţelege fie ca proprietarul să aibă asupra sa mătură, făraş, pungă de unică folosinţă, fie pungă şi mănuşi de unică folosinţă.
Modificările aprobate vizează şi interzicerea construirii de adăposturi pe domeniul public pentru animalele fără stăpân.
Regulile noi au fost introduse şi pentru protejarea mobilierului stradal, corpurilor şi instalaţiilor de iluminat public, sistemelor de irigaţii stradale, menţinerea curăţeniei în spaţiile publice etc. Deteriorarea sau distrugerea acestora va fi sancţionată.
Amenzile pentru nerespectarea regulilor instituite de muncipalitate atât în ce priveşte animalele de companie, cât şi utilizarea parcurilor, locurilor de joacă şi a spaţiilor de agrement vor fi cuprinse între 100 şi 500 lei.
Salut hotarirea luata.Intrebari:
– cine ii sanctioneaza pe cei care nu respecta aceaste hotariri.
-cei sanctionati(referitor la iubitorii de ciini) contesta amenda primitai in instanta si cistiga,hotarirea consiliului local=0
-sanctiunea este prea mica trebuia de la 500-5000 lei