Politic

Consiliul Județean Teleorman a aprobat un proiect complex de dotare și modernizare a trei unități școlare de educație incluzivă prin PNRR

– Domnule președinte Adrian Gâdea, în cadrului unei ședințe a Consiliului Județean a fost aprobat un Proiect de hotarâre privind dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a trei unități școlare, respectiv Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Roșiori de Vede și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Teleorman. Întregul proiect este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta -15 Educație. Practic, la ce se referă aceste dotări, mai exact?

– În fiecare dintre unitățile amintite, obiectivul principal este dezvoltarea unei educații duale, centrată pe nevoile elevilor pentru dezvoltare digitală a școlilor care aparțin rețelei de învățamînt profesional și tehnic, de a facilita învățarea online, prin asigurarea infrastructurii și a resurselor tehnologice necesare unităților de învățământ preuniversitar, de a oferi dotările necesare pentru îndeplinirea standardelor de calitate în sălile de clasă, în laboratoarele și atelierele școlare, inclusiv dotările și echipamentele educaționale speciale pentru elevii defavorizați și elevi cu cerințe educaționale speciale. În cadrul acestui proiect, vor fi susținute 5 tipuri majore de investiții integrate, respectiv patru linii de finanțare distincte. Este vorba de digitalizarea mediilor de învățare din învățământul preuniversitar prin achiziționarea unor echipamente informatice necesare procesului didactic. De asemenea, vor fi dotate laboratoarele de informatică din toate școlile din rețeaua de educație națională de la toate nivelurile, inclusiv din palatele copiilor, cluburi și cluburi sportive, inclusiv din rețeaua de învățământ profesional și tehnic. În același timp, se vor dota cu mobilier sălile de clasă pentru toate nivelurile de învățământ, de la preșcolari la liceu, și a spațiilor sportive din palatele copiilor și cluburilor sportive. Vor fi echipate și cabinetele de asistență psihopedagogică, laboratoarele de știință, precum și înființarea unora noi în palatele pentru copii, cluburi sportive și centre de asistență psihopedagogică. Iar ultima componenta va fi echiparea cu tot ceea ce înseamnă digitalizare a atelierelor de practică pentru calificarea în diverse meserii.

– Ce înseamnă toate aceste modernizări și chiar activități instructiv-educative nou-înființate, din punct de vedere al investițiilor care se fac?

– La nivelul celor trei unități de învățământ incluse în cererea de finanțare vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație 20 de clase la nivel primar și gimnazial, 3 clase de nivel preșcolar, 2 laboratoare de informatică, 2 cabinete de educație tehnologică, 1 atelier de practică, 2 cabinete multifuncționale de terapii și programe de intervenție, un cabinet de terapii specifice și 2 săli de sport. Vom reuși, astfel, să realizăm în cele trei centre școlare de educație incluzivă tot ceea ce înseamnă modernizare și dotare a întregii activități din aceste unități școlare din județul Teleorman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.