Politic

Consiliul Judeţean a rămas fără preşedinte de la începutul anului. Cine va lua locul lui Adrian Gâdea la şefia instituţiei?

După plecarea social-democratului Adrian Gâdea în Camera Deputaţilor, principala necunoscută din mediul politic teleormănean este cine îl va înlocui pe acesta şefia Consiliului Judeţean. Despre succesorul acestuia la conducerea instituţiei, deocamdată se fac speculaţii, iar cea mai vehiculată variantă este actualul vicepreşedinte Dănuţ Cristescu. Însă, potrivit unor surse social-democrate, alegerea unui nou preşedinte al Consiliului Judeţean nu se va regăsi printre proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei programate să aibă loc în cursul săptămânii viitoare, asftel că, spun gurile rele, preluarea funcţiei de către Dănuţ Cristescu nu este deloc bătută în cuie.

Pe de altă parte, susţin surse PSD, nu este exclus ca una dintre doamnele social-democrate care s-au ales cu mandate de consilier judeţean după locale să fie varianta preferată de organizaţia judeţeană a partidului pentru şefia instituţiei. Social-democraţii teleormăneni au în Consiliul Judeţean, în actuala legislatură, patru reprezentante ale sexului frumos, respectiv Cristiana Alcea, Ioana Panagoreţ, Mioara Toţe şi Cristina Tatu.

Pe de altă parte, nici turneanul Marian Petculescu nu este scos din cărţi atunci când vine vorba de varianta susţinută de PSD pentru a prelua preşedinţia Consiliului Judeţean.

Până când conducerea PSD Teleorman va lua o hotărâre în ceea ce priveşte desemnarea unuia dintre cei 18 reprezentanţi din forul legislativ de la nivel de judeţ pentru preluarea şefiei instituţiei, lucru care se va întâmpla, potrivit unor surse, în cadrul unei şedinţe de partid programate pentru finalul săptămânii, conducerea Consiliului Judeţean este asigurată, încă de la finalul anului trecut, de Dănuţ Cristescu, vicepreşedintele instituţiei, care a preluat atribuţiile de preşedinte.

Oficial, Consiliul Judeţean a rămas fără preşedinte, marţi, 3 ianuarie, la numai jumătate de an de la alegerile locale, după ce social-democratul Adrian Gâdea a fost validat în Parlament şi şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.